E*** E****** S**** S***** P******** L* A******** E**** C*****
ReclamantD******* I*****
PârâtAdmite cererea formulată de către reclamanta ENEL ENERGIE SA, în contradictoriu cu pârâtul D******* I*****, astfel cum a fost modificată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1892,86 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice şi a sumei de 3,74 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 237,43 lei reprezentând taxă de deconectare. Obligă pârâtul la plata sumei de 257,99 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Constan?a, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă azi, 10.11.2016.
Hotarare 13174/2016 din 10.11.2016Amână pronunţarea la data de 10 noiembrie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2016Pentru a da posibilitatea paratului sa depuna chitantele, din care rezulta ca a fost achitat o parte din debit.
Incheiere de sedinta din 03.10.2016se citează pârâtul cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 05.09.2016