M***** R*** I***
InculpatV***** G******* I***
InculpatC***** F*****
Parte vătămatăÎn temeiul dispoziţiilor art. 193 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul M***** R*** I*** - la pedeapsa de: - 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 224 alin. 1 şi 2 Cod penal, condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de: - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 253 alin. 1 Cod penal, condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de: - 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (şase) luni închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 3 (trei) luni închisoare, pedeapsa rezultantă stabilită fiind de: 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea şi pe cale de consecinţă, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 193 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul V***** G******* I*** - la pedeapsa de: - 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 224 alin. 1 şi 2 Cod penal, condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de: - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 253 alin. 1 Cod penal, condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de: - 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (şase) luni închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 3 (trei) luni închisoare, pedeapsa rezultantă stabilită fiind de: 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea şi pe cale de consecinţă, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală şi art. 1391 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea C***** F***** Gabriel, şi în consecinţă obligă inculpaţii în solidar la plata către partea civilă a sumei de 4.510 (patrumiicincisutezece) lei cu titlu de daune, din care suma de 4.000 lei cu titlu de daune morale şi suma de 510 lei cu titlu de daune materiale şi respinge restul pretenţiilor civile. În baza art. 276 alin. 1 raportat la art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpaţii să plătească părţii civile C***** F***** suma de 1.240 (unamiedouăsutepatruzeci) lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate constând în onorariu avocat. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15 martie 2017.
Hotarare 461/2017 din 15.03.2017T: 15.03.2017 - pentru citarea martorului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 15.02.2017T: 15.02.2016 - pentru repetarea procedurii de citare cu martorul Borbiro Paul
Incheiere de sedinta din 18.01.2017T: 18.01.2017 - pentru a da posibilitate părţilor să se împace
Incheiere de sedinta din 16.11.2016T: 16.11.2016 - pentru citarea martorilor cu mandate de aducere
Incheiere de sedinta din 19.10.2016T: 19.10.2016 - pentru citarea martorilor
Incheiere de sedinta din 21.09.2016