Dosar 6139/86/2016 din 20.12.2016

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6139/86/2016
Data dosar:
20.12.2016
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.02.2017 la ora 9:00

    Complet: C3F LM civil
  • Admite in parte cererea

    Admite excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune, invocată de instanţă din oficiu, pentru perioada anterioară datei de 20.12.2013. Respinge cererea privind pretenţiile aferente perioadei anterioare datei de 20.12.2013, ca fiind prescrisă. Admite în parte cererea. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor, dobânda legală aferentă sumelor recunoscute prin sentinţa civilă nr. 1422 din 26 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 2713/86/2009 şi prin sentinţa civilă nr. 1857 din 22 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 4989/86/2009, începând cu data de 20.12.2013 şi până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei a – I – a Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 13 februarie 2017.

    Hotarare 159/2017 din 13.02.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD