C******** J******* C******
ReclamantK**** E***
PârâtS****** R***
IntervenientAdmite excepţia perimării. Constată perimată cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, sub nr. 6140/305/2016 din data de 09.12.2016, formulată de către reclamanta C******** J******* C******, în contradictoriu cu pârâtul K**** E*** şi intervenienta S****** R***. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10.12.2020.
Hotarare 2020/2020 din 10.12.2020Pronunţare la data de 10.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2020Pronunţare la data de 26.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020Respinge excepţia perimării. Menţine suspendarea cauzei în baza art. 413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă privind pe reclamanta C******** J******* C****** în contradictoriu cu pârâtul K**** E***, şi intervenienta S****** R***, până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. 4368/305/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării care se depune la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25.10.2017.
Incheiere suspendare din 25.10.2017Admite în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta S****** R***. În baza dispoziţiilor art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civilă dispune suspendarea judecării cererii formulate de reclamanta C******** J******* C****** în contradictoriu cu pârâtul K**** E***, până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. 4368/305/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării care se depune la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29 martie 2017.
Incheiere suspendare din 29.03.2017Pentru studierea cereiri de intervenţie şi achitarea taxei judiciare de timbru aferent acestei cereri.
Incheiere de sedinta din 01.02.2017