I*** M**** C* D********* A*** L* C***** A***** O**** M*******
Intimat PetentI************ J******* D* P****** V*****
ApelantRespinge apelul. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.01.2018.
Hotarare 102/2018 din 29.01.2018Având în vedere Hotărârea Colegiului de conducere a Tribunalului Vâlcea nr.17/22.12.2017, prin care s-a hotărât desfiinţarea completului de judecata Ap4 cu data de 1 ianuarie 2018, dosarele acestui complet de judecată, urmează a fi repartizate ciclic completelor de judecată Apl, Ap2, Ap3, Ap5, Ap7, Ap8 precum şi faptul că judecătorul de pe lista de permanenţă va proceda doar la distribuirea dosarelor repartizate ciclic celorlalte complete, iar prezenta cauză a fost repartizată completului Ap 1 conform procesului verbal întocmit în acest sens, va amâna cauza şi va stabili termen de judecată la data de 29 ianuarie 2018 pentru care părţile vor fi citate.
Incheiere de sedinta din 11.01.2018Amână cauza la data de 11.01.2018, pentru lipsă de apărare intimat-petent
Incheiere de sedinta din 23.11.2017În vederea administrării de către intimatul-petent a probei cu planşe fotografice şi înregistrare video, amână cauza la data de 23 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 14.09.2017Având în vedere lipsa martorului de la acest termen de judecată, se va cita martorul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 15.06.2017Pentru administrarea probei testimoniale dispusă din oficiu de instanţă.
Incheiere de sedinta din 06.04.2017Admite cererea de smânare pentru lipsă apărare. Se emite adresă către Secţia de Drumuri Naţionale Vâlcea.
Incheiere de sedinta din 09.02.2017