S* S***** C******** S**
ReclamantC******** L**** D****
PârâtAdmite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Seleuş Construct S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local Daneş, ca fiind întemeiată şi în consecinţă: Anulează Hotărârea nr. 24 din data de 30 aprilie 2015 emisă de Consiliul local Daneş. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 25 noiembrie 2016.
Hotarare 730/2016 din 25.11.2016Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronun?area pentru data de 25.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2016Pentru ca reprezentanţii părţilor să pregătească dezbaterile pe fond a cauzei, acorda termen.
Incheiere de sedinta din 24.10.2016Pentru a se depune de către pârât înscrisurile care au stat la baza emiterii HCL nr.24/30.04.2015.
Incheiere de sedinta din 19.09.2016-încuviin?ează cererile în probaţiune formulate de reclamant şi va pune în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza HCL 24/30.04.2015 -respinge cererea formulată de reprezentanta pârâtei privind aplicarea sancţiunii prevăzute de art.85 Cod procedură civilă de decădere din dreptul de a formula răspuns la interogatoriul formulat de pârâtă, admite această probă şi pune în vedere reprezentantului reclamantului ca până la următorul termen de judecată să răspundă la interogatoriul formulat -pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună în scris precizarea formulată la acest termen de judecată şi să comunice pârâtei -prorogă punerea în discuţie a excep?iei lipsei de interes invocată de reprezentanta pârâtei la următorul termen de judecată având în vedere că s-a solicitat un termen de judecată pentru a se pune concluzii
Incheiere de sedinta din 27.06.2016