Dosar 623/112/2016 din 15.04.2016

drepturi băneşti dobândă legală


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 623/112/2016
Data dosar:
15.04.2016
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti dobândă legală
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.07.2016 la ora 8:30

    Complet: C2 lm special
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamantă, şi, în consecinţă: Obligă pârâta unitate de învăţământ preuniversitar, să calculeze şi să plătească dobânda legală, pentru sumele neachitate, ce reprezintă drepturile băneşti fără actualizarea cu indicele inflaţiei, datorate membrului de sindicat, potrivit titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 1439/F/29.03.2010, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr.494/112/2010, începând cu data de 15.04.2013 şi până la data plăţii efective astfel:Obligă pe pârâţii CLRS şi IPRS, să asigure finanţarea unităţii de învăţământ, cu sumele necesare efectuării plăţii anterior dispuse.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din 6 iulie 2016.

    Hotarare 367/2016 din 06.07.2016
  • Sedinta din data de 08.06.2016 la ora 8:30

    Complet: C2 lm special
  • Amână cauza

    dezbatere fond, depunere concluzii scrise

    Incheiere de sedinta din 08.06.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD