S* S** S**** S**
DebitorS* M******** S** B*****
CreditorS* S** S**** S**
DebitorS* S** S**** S** P*** A************ S****** R****** R******
DebitorI************ D* S*** I* C********** - I*** P*** I************ R******* I* C********** S******
CreditorAprobă raportul final al lichidatorului judiciar. În baza art.175 alin 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, închide procedura insolvenţei împotriva debitorului. Radiază societatea debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art.179 din lege sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE A FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. În baza art. 180 din Legea 85/2014 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare prin BPI. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII-a civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi 8.11.2022.
Hotarare 4831/2022 din 08.11.2022Amâna pronun?area pentru 08.11.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2022Amâna pronunţarea pentru 03.11.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.10.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2022pentru continuarea procedurii, în vederea recuperării creanţelor şi în vedederae întocmirii rapoului final de activitate, amână cauza
Incheiere de sedinta din 02.06.2022pentru continuarea procedurii în vederea recuperării creanţelor debitoarei şi în vederea< întocmirii raporutlui final amână cauza
Incheiere de sedinta din 31.03.2022pentru continuarea procedurii, în vederea clarificării aspectelor învederate de către practicianul în insolvenţă, amână cauza
Incheiere de sedinta din 20.01.2022Pentru continuarea procedurii, in vederea soluţionării contestaţiei formulate împotriva raportului asupra fondului şi in vederea intocmirii raportului final, amână cauza
Incheiere de sedinta din 14.10.2021În baza dispoziţiilor art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii debitorului dispune: Pentru continuarea procedurii, în vederea întocmirii raportului asupra fondurilor; planului de distribuire a sumelor obţinute şi a raportului final şi supunerii votului adunării creditorilor, acordă un termen la data de 14.10.2021, ora 09.00, cu citarea părţilor prin BPI.
Rezolutie din 03.06.2021pentru continuarea procedurii, in vederea valorificarii bunurilor, stabileste termen administrativ
Incheiere de sedinta din 04.03.2021pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării amână cauza
Incheiere de sedinta din 29.10.2020Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar. în baza art. 156 alin. 2 din Legea 85/2014 dispune ca vânzarea bunurilor debitoarei -locomotiva LDH 700 CP 70705 şi pod rulant 12.5TO*34M să se efectueze prin licitaţie publică, potrivit Codului de procedura civilă. în baza art. 39 alin. 4 din Legea 85/2014 admite cererea privind accesarea fondului de lichidare de către lichidatorul judiciar CITR Filiala Bucureşti SPRL pentru sumele reprezentând cheltuieli de procedură necesare conservării activului aflat în patrimoniul debitoarei, astfel: - 45.160 lei -consum energie electrică, - 554.424,22- serviciu paza, - 23.303,52 - consum apa şi servicii canalizare, - 147.302 - salarii - 107.858 - impozite şi contribuţii salarii. Dispune restituirea cu prioritate a sumelor plătite către UNPIR în momentul existenţei disponibilului în contul debitoarei. Respinge în rest cererea. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare prin BPI. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi, 12.06.2020.
Incheiere de sedinta din 12.06.2020Amâna pronun?area pentru 12.06.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.06.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.06.2020pentru continuarea procedurii acorda termen la data de 29.10.2020 ora. 10 retine cauza in pronuntare supra cererii de aprobare a valorificarii bunurilor potrivit codului de procedura civila si asupra cererii privind accesarea fondului de lichidare Amâna pronun?area pentru 10.06.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020, s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată, şi amânarea dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, amână cauza
Incheiere de sedinta din 05.03.2020pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor, amână judecarea cauzei reţine cauza în pronunţare asupra solicitării lichidatorului judiciar În baza art. 39 alin. 4 din Legea 85/2014 admite cererea privind accesarea fondului de lichidare de către lichidatorul judiciar CITR Filiala Bucureşti SPRL pentru suma în cuantum de 394.306,35 lei reprezentând cheltuieli de procedură necesare conservării activului aflat în patrimoniul debitoarei. Dispune restituirea cu prioritate a sumelor plătite către UNPIR în momentul existenţei disponibilului în contul debitoarei. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.10.2019.
Incheiere de sedinta din 24.10.2019pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 30.05.2019pentru continurea procedurii, în vederea valorificării bunurilor, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 14.02.2019pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debtioarei, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 25.10.2018pentru continuarea procedurii în vedera valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 14.06.2018pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor din patirimoniul debitoarei amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 01.02.2018pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 05.10.2017În temeiul art. 145 alin. 1 lit. A) c şi B din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului. În temeiul art. 145 alin 2 din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidator, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar – 26.06.2017; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora – 27.07.2017; c) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 28.08.2017. Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o remuneraţie de 3000 lei din averea debitorului. Pune în vedere lichidatorului prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 146 alin 1 şi 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune ca lichidatorul să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 145 alin 2 lit. e), debitorului şi registrului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 5.10.2017, ora 09.00. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti secţia a VII-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.05.2017.
Hotarare intermediara 2747/2017 din 11.05.2017în vederea soluţionării contestaţiilor formulate împotriva tabelului preliminar şi în vederea evaluării bunurilor, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 09.02.2017pentru continuarea procedurii, în vederea evaluării bunurilor identificate în patrimoniul debitoarei, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 27.10.2016Admite cererea de ridicare parţială a dreptului de administrare a debitoare. Ridică parţial dreptul de administrare a debitoarei, respectiv dreptul de a efectua plăţi, urmând ca acest drept să fie exercitat de către administratorul judiciar. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.07.2016.
Hotarare intermediara 5001/2016 din 21.07.2016pentru continuarea procedurii, în vederea evaluării bunurilor identificate, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 09.06.2016Constatând că din eroare administratorul judiciar a depus cererea de majorare a termenelor privind debitoarea DELTACONS SA în dosarul nr. 6261/3/2016 , va înainta cererea către judecătorul-sindic competent învestit. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.05.2016.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016Respinge opoziţiile ca neîntemeiate. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.05.2016.
Hotarare intermediara 3143/2016 din 05.05.2016având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 05.05.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2016Admite cererea formulată de administratorul judiciar. În baza art. 97 alin. 1 din Legea 85/2014 dispune prelungirea termenului de depunere a raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului cu 40 de zile. În temeiul disp. art.100 alin.2/Legea nr.85/2014, dispune prelungirea termenul limită pentru data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor pentru data de 26.05.2016; Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 28.04.2016.
Incheiere de sedinta din 28.04.2016având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 28.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2016având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 28.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2016Admite cererea debitoarei S* S** S**** S**, CUI 30239442, J40/5956/2012. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală împotriva debitorului. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare, b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 11.04.2016; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 2.05.2016; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 28.05.2016; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 8.05.2016. În baza art. 45 alin. 1. lit. d din Legea 85/2014, numeşte aleatoriu, dintre administratorii judiciari propuşi de creditori, , pe CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 2000 lei din averea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege. Pune în vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generala a acţionarilor/asociaţilor sau membrilor persoanei juridice pentru desemnarea administratorului special in termen de maxim 10 de zile de la notificarea deschiderea procedurii. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar, raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În baza art. 66 alin. 6 din Legea 85/2014 conexează dosarul 44233/3/2015 la prezentul dosar. Califică cererile creditorilor privind deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei drept declaraţii de creanţă. Fixează termen pentru analiza stadiului continuării procedurii la 9.06.2016. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.02.2016.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016