B*** V***** P*******
InculpatÎn baza art. 335 al.1 C.pen., cu aplic art. 396 al.10 C.p.p., cu aplic.art.41 al.1 C.pen. si art. 43 al.1 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, condamnă pe inculpatul B*** V***** P*******, la o pedeapsă de : - 9 luni închisoare. În baza art. 67 al. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) si lit. b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 65 al. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 Cod penal lit. a ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat),pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 104 al.2 C.pen. revocă liberarea conditionată de sub efectul pedepsei de 5 ani si 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1387/2013 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin nerecurare la data de 29.10.2013. În baza art. 104 al.2 C.pen. cu ref. la art. 43 al.2 C.pen dispune executarea restului rămas neexecutat de 803 zile din pedeapsa de 5 ani si 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1387/2013 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin nerecurare la data de 29.10.2013, alături de pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată prin prezenta, astfel că inculpatul B*** V***** P******* execută în final pedeapsă de 9 luni şi 803 zile închisoare, în regim de detenţie si pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) si lit. b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 Cod penal lit. a ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat),pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 274 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza urmăririi penale. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 114/2016 din 20.10.2016În vederea deliberăii, amână pronunţarea soluţiei la data de 20.10.2016 ora 14,00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2016Având în vedere cererea de amânare formulată de avocatul ales al inculpatului, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 22.09.2016