Dosar 6297/86/2016/a1 din 29.12.2016

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6297/86/2016/a1
Data dosar:
29.12.2016
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.03.2017 la ora 9:00

    Complet: C5F
  • Încheiere

    În temeiul art. 342 rap. la art. 346 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală prin rechizitoriul nr. 300D/P/2016 din data de 28.12.2016 al DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, privind pe inculpatul L**** R***** O*******, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: „deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept”, art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Dispune începerea judecării cauzei privind pe inculpatul L**** R***** O*******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 13.03.2017.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 13.03.2017
  • Sedinta din data de 06.03.2017 la ora 9:00

    Complet: C5F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13 martie 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD