Dosar 6302/118/2016 din 20.09.2016

drepturi băneşti REPUNERE PE ROL


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6302/118/2016
Data dosar:
20.09.2016
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti REPUNERE PE ROL
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.05.2019 la ora 10:00

    Complet: L.M.15
  • Admite in parte cererea

    22) Dosar civil nr.6302/118/2016 HOT. Respinge acţiunea formulată de reclamantul Bîrcă Vasile în contradictoriu cu pârâta LSG Building Solutions GmbH ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite în parte ac?iunea formulată de reclamantul Bîrcă Vasile în contradictoriu cu pârâta Foc Protect Expert SRL, astfel cum a fost completată şi precizată. Anulează Decizia fn/11.05.2016 de desfacere a contractului individual de muncă înregistrat sub nr.38/13.07.2015, încheiat între pârâtă în calitate de angajator şi reclamant în calitate de angajat. Obligă pârâta la reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii, precum şi la plata către acesta a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr.38/13.07.2015 dacă nu ar fi fost concediat, de la data concedierii-12.05.2016 şi până la data reintegrării efective. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.950 euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii efective, reprezentând contravaloarea brută a 328 ore suplimentare efectuate în perioada 02.09.2015-13.04.2016. Respinge în rest acţiunea ca nefondată. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta Foc Protect Expert SRL, ca nefondată. Încuviinţează cererea d-nei expert Halmaghe Mariana de majorare a onorariului cu suma de 800 lei. Obligă reclamantul la achitarea diferenţei de onorariu expertiză în sumă de 800 lei. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 4300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat şi onorariu expert). Executorie. Cu drept de apel, ce se depune la Tribunalul Constanţa, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 09.05.2019.

    Hotarare 1171/2019 din 09.05.2019
  • Sedinta din data de 03.05.2019 la ora 10:00

    Complet: L.M.15
  • Amână pronunţarea

    amana pronunţarea la data de 09.05.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.05.2019
  • Sedinta din data de 24.04.2019 la ora 10:00

    Complet: L.M.15
  • Amână pronunţarea

    amana pronunţarea la data de 03.05.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.04.2019
  • Sedinta din data de 17.04.2019 la ora 10:00

    Complet: L.M.15
  • Amână pronunţarea

    amana pronunţarea la data de 24.04.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.04.2019
  • Sedinta din data de 20.03.2019 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    lua cunostinta de rasp obiectiuni

    Incheiere de sedinta din 20.03.2019
  • Sedinta din data de 27.02.2019 la ora 10:30

    Complet: L.M.15
  • Încheiere

    Încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă formulate de pârâtă. Respinge cererea de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză formulată de pârâtă. Prorogă pronunţarea asupra cererii de majorare a onorariului de expert după depunerea raspunsului la obiecţiuni. Se emite adresă către expert pentru a raspunde la obiecţiuni, cu mentiunea ca in cadrul raspunsului la obiecţiunea nr. 2 sa prezinte modalitatea de calcul în două variante: cu şi fără includerea diurnei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 27.02.2019
  • Sedinta din data de 20.02.2019 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână pronunţarea

    amana pronunţarea asupra obiectiunilor la data de 27.02.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2019
  • Sedinta din data de 23.01.2019 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    lipsa rap

    Incheiere de sedinta din 23.01.2019
  • Sedinta din data de 05.12.2018 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    lipsa rap de exp

    Incheiere de sedinta din 05.12.2018
  • Sedinta din data de 07.11.2018 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    lipsa rap exp

    Incheiere de sedinta din 07.11.2018
  • Sedinta din data de 10.10.2018 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    adm probei cu exp., plata onorariului provizoriu

    Incheiere de sedinta din 10.10.2018
  • Sedinta din data de 10.08.2018 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    cerere amanare avocat, lipsa martor, citare martor cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 10.08.2018
  • Sedinta din data de 30.05.2018 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    citare martor

    Incheiere de sedinta din 30.05.2018
  • Sedinta din data de 18.10.2017 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • 411 NCPC/242 CPC

    DOSAR NR.6302/118/2016 ÎNCHEIERE În temeiul dispoziţiilor art. 411 al.(1) pct.1 C. pr. Civilă : Suspendă judecata cauzei, la cererea părţilor. Cu drept de recurs separat pe toată durata suspendării, care se depune la Tribunalul Constanţa. Pronun?ată in ?edin?ă publică, azi 18.10.2017.

    Incheiere suspendare din 18.10.2017
  • Sedinta din data de 20.09.2017 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    adm probei testimoniale. Respinge ca inadmisibilă cererea reclamantului privind declanşarea procedurii de cerecetare a falsului pentru înscrisurile reprezentând pontaje depuse de pârâtă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 20.09.2017.

    Incheiere de sedinta din 20.09.2017
  • Sedinta din data de 07.07.2017 la ora 08:30

    Complet: L.M.V.6
  • Amână cauza

    adm probe

    Incheiere de sedinta din 07.07.2017
  • Sedinta din data de 21.06.2017 la ora 11:00

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    Dosar civil nr.6302/118/2016 Încheiere: Respinge excepţia decăderii reclamantului din dreptul de a cere administrarea probelor. Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei şi cu înscrisurile indicate la pct.1, 2 şi 6 din notele de probatorii depuse la termenul din 14.06.2017, proba cu interogatoriu şi proba cu declaraţia martorului Simeria Nicolae. Încuviinţează pentru pârâtă proba cu înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei şi proba cu interogatoriu. Prorogă pronunţarea asupra admisibilităţii probelor cu expertiză contabilă şi cu înscrisurile indicate de reclamant la pct.3,4,5 şi 7 din notele de probatorii după administrarea probelor încuviinţate mai sus. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.06.2017.

    Incheiere de sedinta din 21.06.2017
  • Sedinta din data de 14.06.2017 la ora 12:30

    Complet: L.M.15
  • Amână pronunţarea

    amana pronunţarea asupra probelor

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2017
  • Sedinta din data de 03.05.2017 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    pt a se formula precizări

    Incheiere de sedinta din 03.05.2017
  • Sedinta din data de 29.03.2017 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    pt a se lua cunostinta de intampinare

    Incheiere de sedinta din 29.03.2017
  • Sedinta din data de 01.02.2017 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    lipsa procedura cu partea nou - introdusă în cauză

    Incheiere de sedinta din 01.02.2017
  • Sedinta din data de 14.12.2016 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    pt a se comunica precizarile depuse

    Incheiere de sedinta din 14.12.2016
  • Sedinta din data de 16.11.2016 la ora 08:30

    Complet: L.M.15
  • Amână cauza

    formulare precizari

    Incheiere de sedinta din 16.11.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD