B*** I**
ReclamantP******* C****** B****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul B*** I** în contradictoriu cu pârâtul P******* C****** B****. Anulează Dispoziţia nr.151/04.11.2016, emisă de pârât. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.04.2017.
Hotarare 412/2017 din 12.04.2017Pune în vedere pârâtului să depună la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii Dispoziţiei de imputare nr. 151/04.11.2016, precum şi modul de calcul al prejudiciului şi să precizeze data la care a fost înregistrată Decizia Curţii de Conturi, precum şi dacă aceasta a fost contestată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.04.2017.
Incheiere de sedinta din 15.03.2017