B*** A****
PetentI***** S*** M***
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PSMX nr. 060712/13.07.2016. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare şi se judecă la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.05.2017.
Hotarare 1669/2017 din 11.05.2017Estimează durata cercetării procesului la cel mult 6 luni. Instanţa dispune emiterea unei adrese la intimat în vederea comunicării buletinului de verificare metrologică valabil la data constatării faptei imputate (având în vedere că buletinul de verificare metrologică depus la dosar a fost emis după data săvârşirii faptei), precum şi a înregistrării video cu privire la fapta săvârşită de petent.
Incheiere de sedinta din 16.03.2017Termen preschimbat din oficiu.
În temeiul art. 230 C. proc.civ., preschimbă din oficiu termenul de judecată stabilit în dosarul nr. 6356/182/2016, la data de 13.02.2017, la completul C4Stag. Stabileşte noul termen de judecată în cauză la data de 16.03.2017, sala 64, ora 08:30 – la completul C4C_FF, termen pentru care se citează părţile, cu menţiunea că termenul de judecată din data de 13.02.2017 a fost preschimbat din oficiu ca urmare a desfiinţării completului C4Stag. Atacabilă odată cu fondul.
Incheiere de sedinta din 06.02.2017Admite cererea de amânare formulată de către petentşi va amâna cauza la data de 13.02.2017, C4Stag, cam 115, ora 08:30.
Incheiere de sedinta din 16.01.2017