A**** F********
InculpatD***** D****
Parte vătămatăÎn temeiul prevederilor art.386 alin.1 cod proc.penală,schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul A**** F******** din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,prev.de art.322 alin.1 cod penal, în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,prev.de art.290 alin.1 cod penal din 1969. În temeiul prevederilor art.290 alin.1 cod penal din 1969,cu aplicarea art.5 cod penal actual,condamnă pe inculpatul A**** F********, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea,la data de 28.02.2013,a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În temeiul prevederilor art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012,de punere în aplicare a Legii nr.286/2009 privind codul penal,cu aplicarea art.85 alin.1 cod penal din 1969,anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare,pe perioada unui termen de încercare de 3 ani,la care a fost condamnat,pe baza acordului de recunoaştere a vinovăţiei, pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002,cu aplicarea art.5 cod penal, prin sentinţa penală nr.120/3.11.2014,pronunţată în dosarul nr.1294/282/2014, definitivă prin neapelare la data de 18.11.2014. Constată că cele două infracţiuni sunt concurente şi,în temeiul prevederilor art.36 combinat cu art.33 lit.a rap.la art.34 lit.b cod penal din 1969,contopeşte cele două pedepse,inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În temeiul prevederilor art.85 alin.3 rap.la art.81 cod penal din 1969,suspendă condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare,pe perioada unui termen de încercare de 3 ani,stabilit conform art.82 cod penal,calculat de la data de 18.11.2014 la care a rămas definitivă sentinţa penală nr.120/3.11.2014. În temeiul prevederilor art.71 alin.1 şi 2 cod penal din 1969 aplică inculpatului şi pedepsele accesorii prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice locale sau în funcţii elective publice şi dreptul de a exercita o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat,cu începere de la data de 18.11.2014 şi până la terminarea executării pedepsei,până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În temeiul prevederilor art.71 alin.5 cod penal din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul prevederilor art.359 cod proc.penală din 1969, în ref.la cele ale art.83 cod penal din 1969, şi la cele ale art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012, de punere în aplicare a Legii nr.286/2009 privind codul penal, atrage atenţia inculpatului că dacă în perioada termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune,pentru care se pronunţă o hotărâre definitivă chiar după expirarea acestui termen,instanţa revocă suspendarea condiţionată,dispunând executarea în întregime a pedepsei,care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Ia act de declaraţia părţii civile D***** D**** în sensul că nu mai are pretenţii civile în cauză. În temeiul prevederilor art.398 în ref.la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,din care 300 de lei pentru faza de urmărire penală şi 700 de lei pentru faza de jduecată. Cu drept de apel pentru procuror, inculpat şi partea civilă, în termen de 10 zile de la data comunicării copiei minutei,conform prevederilor art.408 alin.1 şi art.410 alin.1 cod proc.penală. Apelul se depune la Judecătoria Pogoanele. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2016.
Hotarare 114/2016 din 28.11.2016În temeiul prevederilor art.391 alin.1 cod proc.penală, amână la data de 28 noiembrie 2016,ora 14,00, deliberarea şi pronunţarea hotărârii în cauza penală privind pe inculpatul A**** F********. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi 21 noiembrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2016Amana judecata cauzei în vederea administrării probei cu martori.
Incheiere de sedinta din 24.10.2016Amână judecata cauzei având în vedere lipsa de procedura cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 10.10.2016Admite cererea de amânare formulată de inculpat în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 12.09.2016