B** A******** A*******
PetentAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Alexandru Ailincăi urmare a cererii de executare silită formulată de creditoarea Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA – Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Bucureşti privind pe debitorul Grădinaru Dragoş Mihai şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită, în toate modalităţile de executare silită prevăzute de lege a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R12 nr. 0014702 din 11.01.2012 încheiat de CNADNR SA-CESTRIN, urmare a cererii de executare silită formulată de creditoarea Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA – Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Bucureşti privind pe debitorul Grădinaru Dragoş Mihai pentru suma de 28 euro calculată la cursul euro comunicat de BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării respectiv cursul comunicat de BNR în penultima zi lucrătoare a lunii respective, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.09.2016 Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu, respectiv, procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R12 nr. 0014702 din 11.01.2012 încheiat de CNADNR SA-CESTRIN, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.
Incheiere de executare silita 2575/2016 din 07.09.2016