O***** V******* P*** R*********** L****
ReclamantB*** I***
PârâtAdmite cererea formulată de Oraşul Victoria, prin primar, împotriva intimatului B*** I***, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei, aplicată intimatului B*** I***, prin procesul-verbal seria PA nr.0263059 încheiat la data de 11.07.2013, de Poliţia or. Victoria, cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii şi obligă pe intimat la prestarea unui număr de 20 (douăzeci) ore muncă în folosul comunităţii pe raza or. Victoria, jud. Braşov. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat din cadrul Primăriei or. Victoria. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 1 februarie 2017.
Hotarare 119/2017 din 01.02.2017