G**** M**** - C******
InculpatI. Pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat (comisă la data de 17 iulie 2013), prevăzută de art. 334 alin. 1 din noul Cod penal (NCP), condamnă pe inculpatul Gosav Mihai-Cătălin, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. II. În condiţiile art. 40 alin. 1 NCP constată că infracţiunea de faţă este concurentă sub forma concursului real, potrivit art. 38 alin. 1 NCP, cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat anterior, după cum urmează: 1. – infracţiunile pentru săvârşirea cărora inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare prin sentinţa penală nr. 373 din 16 septembrie 2016 a Judecătoriei Roman, definitivă prin decizia penală nr. 90 din 31 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bacău (dosar nr. 440/291/2016), respectiv: - infracţiunea de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 NCP; - infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată), prevăzută de art. 335 alin. 2 teza a III-a NCP; 2. – infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată), prevăzută de art. 335 alin. 2 teza a III-a NCP, pentru săvârşirea căreia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare prin sentinţa penală nr. 425 din 21 octombrie 2016 a Judecătoriei Roman, definitivă prin decizia penală nr. 407 din 30 martie 2017 a Curţii de Apel Bacău (dosar nr. 1715/291/2016). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 373 din 16 septembrie 2016 a Judecătoriei Roman, definitivă prin decizia penală nr. 90 din 31 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bacău, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 1 (un) an închisoare stabilită pentru infracţiunea de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 NCP; - pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare stabilită pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată), prevăzută de art. 335 alin. 2 teza a III-a NCP. În temeiul art. 40 alin. 1 NCP cu referire la art. 39 alin. 1 lit. b NCP contopeşte pedepsele stabilite pentru cele patru infracţiuni concurente, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 373 din 16 septembrie 2016 a Judecătoriei Roman, definitivă prin decizia penală nr. 90 din 31 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bacău, şi a sentinţei penale nr. 425 din 21 octombrie 2016 a Judecătoriei Roman, definitivă prin decizia penală nr. 407 din 30 martie 2017 a Curţii de Apel Bacău, urmând a fi emise noi forme de executare potrivit prezentei sentinţe. III. În temeiul art. 396 alin. 1 şi alin. 5 NCPP, cu referire la art. 16 alin. 1 lit. a NCPP, achită pe inculpatul Gosav Mihai-Cătălin, cu privire la infracţiunea de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat (comisă la data de 10 decembrie 2014), prevăzută de art. 334 alin. 1 NCP. Constată că inculpatul a fost reprezentat de apărător ales. În temeiul art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. Cheltuielile judiciare ocazionate de achitarea inculpatului rămân în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. 3 NCPP. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 7 iunie 2017.
Hotarare 216/2017 din 07.06.2017Amână pronunţarea la data de 07.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2017Acordă termen de judecată la data de 26.05.2017, faţa de lipsa răspunsului de la IPJ Neamţ, serviciul rutier.Se va reveni cu adresă la IPJ Neamţ, serviciul rutier, în sensul dispus anterior.
Incheiere de sedinta din 28.04.2017Acordă termen de judecată la data de 28.04.2017, pentru administrarea în continuare a probatoriului testimonial.
Incheiere de sedinta din 07.04.2017Acordă termen de judecată la data de 07.04.2017, pentru administrarea probatoriului testimonial.
Incheiere de sedinta din 10.03.2017Acordă termen de judecată la data de 10.03.2017, faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 17.02.2017Acordă termen de judecată la data de 17.02.2017, faţă de solicitarea apărătorului inculpatului, în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 27.01.2017În condiţiile art. 346 alin. 1 din noul Cod de procedură penală (NCPP) constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 5293/P/2013 din 24 noiembrie 2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman privind pe inculpatul Gosav Mihai-Cătălin, trimis în judecată sub aspectul comiterii a două infracţiuni de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzute de art. 334 din noul Cod penal (NCP), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 NCP. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Constată că Judecătoria Roman este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a NCPP. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Gosav Mihai-Cătălin. Cu drept de contestaţie la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamţ în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu azi, 4 ianuarie 2017.
Incheiere camera preliminara 2 din 04.01.2017