P****** S****
PetentI***** D***
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul P****** S**** împotriva procesului – verbal de contravenţie seria PDJX nr. 0052352 încheiat la data de 21.04.2016 de I***** D*** – Poliţia oraşului Filiaşi, judeţul Dolj, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 decembrie 2016.
Hotarare 706/2016 din 28.12.2016Amână pronunţarea hotărârii în cauză la data de 28 decembrie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2016În temeiul dispoziţiilor: art. 237 alin. 2 pct. 7) şi art. 258, ambele din Codul de procedură civilă republicat, coroborate cu prevederile art. 255 din Codul de procedură civilă republicat, Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri, iar pentru petent încuviinţează proba testimonială. Pune în vedere petentului, prin citaţia ce se va emite către acesta, să indice cu listă numele, prenumele şi adresele martorilor, sub sancţiunea decăderii din probă.
Incheiere de sedinta din 02.11.2016