G*** D****** l* C*********** P*** L*******
ReclamantP****** L***** A M*********** R****** V*****
PârâtC******** L**** A* M*********** R****** V*****
PârâtM********* R****** V***** P*** P*****
PârâtS*** N******
PârâtAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu de instanţă. Constată perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului înregistrat sub nr. 655/90/2016, pe rolul TRIBUNALULUI VÂLCEA, având ca obiect anulare act administrativ, formulată de către reclamanta GUTA DECEBAL, în contradictoriu cu pârâţii POLIŢIA LOCALĂ A MUNCIPIULUI RM. VÂLCEA, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RM. VÂLCEA şi MUNICIPIULUI RM. VÂLCEA. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de recurs urmând a fi depusă la sediul tribunalului Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2018.
Hotarare 919/2018 din 24.05.2018În temeiul disp. art.413 alin.1 pct.1 c.pr.civ. suspendă judecata cauzei civile până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.439/90/2015 aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea Secţia A II A Civilă. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecăţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.12.2016.
Incheiere suspendare din 08.12.2016Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei P****** L***** A M*********** R****** V*****. Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului UAT municipiului Râmnicu Vâlcea. Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului C******** L**** A* M*********** R****** V*****. Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului S*** N******. Cu drept numai de recurs odată cu fondul. În cazul exercitării căii de atac, cererea se va depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 10.11.2016Amână pronunţarea la data de 10.11.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.11.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2016Prorogă discutarea cererii de suspendare a prezentei cauze, până la depunerea de către partea pârâtă a cererilor de chemare în judecată precum şi certificat de grevă din dosarele 439/90/2015 şi 855/90/2015. Prorogă discutarea excep?iei de inadmisibilitate până la depunerea de către partea reclamantă a tuturor înscrisurilor care au fost ataşate acţiunii, care face obiectul dosarului 3015/90/2015. Amână judecarea cauzei. Amână pronunţarea asupra excepţiilor:lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor C******** L**** A* M*********** R****** V***** şi M********* R****** V***** P*** P*****, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Poliţiei Locale, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S*** N****** la data de 03.11.2016. Acordă termen de judecată la data de 08.12.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 Octombrie 2016
Incheiere de sedinta din 27.10.2016Având în vedere Hotărârea nr. 3/09.09.2016 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, conform căreia, începând cu data de 12.09.2016 şi până la dispoziţii contrare, s-a adoptat aderarea la forma de protest public constând în soluţionarea numai a cauzelor de tip urgent, prezenta cauză neîndeplinind această condiţie,amână cauza la data de 27.10.2016.
Incheiere de sedinta din 15.09.2016Amână cauza la 15.09.2016 pentru a se emite adresă Poliţiei Locale a Mun.Rm.Vâlcea.
Incheiere de sedinta din 16.06.2016Amână cauza la 16.06.2016 pentru a se prezenta de pârâta Poliţia Locală a mun.Rm.Vâlcea, o expunere defalcată a salariului de bază începând cu data de 01.07.2015.
Incheiere de sedinta din 21.04.2016