U******** L****** C********** I** S*** -** S** B********** C***** Ş* A********
ContestatorAdmite excepţia necompetenţei materiale. Declină competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Argeş. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 ianuarie 2017.
Hotarare 12/2017 din 16.01.2017Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că prezenta cauză prezintă anumite particularităţi derivând din faptul că titularului iniţial al completului C** drepturi şi libertăţi a plecat la altă instanţă, precum şi din faptul că o parte dintre persoanele cercetate în dosarul penal nr. 235/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung sunt cercetate în prezent la nivelul Tribunalului Argeş urmare a unei declinări de competenţă, făcând şi aplicarea prevederilor art. 250 alin. 3 C.pr.p., dispune adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung (în atenţia procurorului de caz Remus Lobodan) privind transmiterea în termen de 24 de ore a dosarului de urmărire penală 235/P/2016 şi cu menţiunea de a se preciza expres ce soluţie s-a adoptat faţă de utilizatorul autoturismului B-69-RPS, numitul Oprea Florin, dacă acesta este suspect sau inculpat şi dacă este în continuare cercetat la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung; să înainteze ordonanţa prin care s-a dispus măsura sechestrului privind acest autoturism. Emite adresă şi către Tribunalul Argeş – Secţia penală pentru a înainta dosarul de urmărire penală nr. 235/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, care se află ataşat la dosarul nr. 6847/205/2016, soluţionat la data de 6 ianuarie 2017. Stabileşte următorul termen de judecată la data de 16 ianuarie 2017. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 09.01.2017