M****** M*****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Măriuţă Marius, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În temeiul art. 66 alin. 1 literele a, b şi i Cod penal raportat la art. 68 alin. 1 litera b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi al dreptului de a conduce un vehicul pentru care este necesar permis de conducere, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, apreciind că prin săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii inculpatul s-a dovedit nedemn de a ocupa funcţiile amintite şi a conduce autovehicule pentru care este necesar permis. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 literele a, b şi i Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi al dreptului de a conduce un vehicul pentru care este necesar permis de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 8 luni închisoare, stabilită în sarcina inculpatului Măriuţă Marius pentru un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. 1 Cod penal şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, inculpatul Măriuţă Marius trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 literele c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Neamţ. În temeiul art. 93 alin. 2 litera a Cod penal, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, inculpatul Măriuţă Marius trebuie să urmeze un curs de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere de 2 ani, inculpatul Măriuţă Marius va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Taşca, judeţul Neamţ, sau în cadrul Primăriei Comunei Tarcău, judeţul Neamţ, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Neamţ. În temeiul art. 96 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Măriuţă Marius că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea dispozitivului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.10.2016.
Hotarare 139/2016 din 06.10.2016stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 06.10.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2016