I***** I****
Condamnatde îndreptare a erorii materiale
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.11.2016În baza art.587 alin.1 Cod de procedură penală, admite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Spital Târgu-Ocna privind pe condamnatul IORDAN IONEL, deţinut în executarea pedepsei de 8 ani pentru infracţiunea de combatere trafic ?i consum de droguri prev. de Legea 143/2000 , aplicată prin sentinţa penală nr. 103/201 a Tribunalului Vrancea, aflat în prezent în Penitenciarul Spital Târgu-Ocna. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 116/2011 emis de Tribunalul Vrancea ,atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod Penal din 1969 , cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal. Ia act că petentul condamnat a fost asistat de către avocat desemnat din oficiu. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 7.11.2016.
Hotarare 764/2016 din 07.11.2016