I****** F***** S**
ReclamantM********* S********
PârâtRespinge cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată. Respinge acţiunea, ca inadmisibilă în privinţa capătului de cerere privind anularea adresei şi ca nefondată în privinţa capătului de cerere privind restituirea. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2017.
Hotarare 1376/2017 din 12.04.2017Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra hotărârii în cauză la data de 12.04.2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunţarea asupra hotărârii în cauză la data de 29.03.2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2017Comunică pârâtului un exemplar al cererii precizatoare depuse de către reclamantă la dosarul cauzei în şedinţă publică. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 15.03.2017, ora 12:00, Completul 7 fond, sala E23 „Paul Negulescu” pentru când părţile au termenul în cunoştinţă în temeiul dispoziţiilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 01.02.2017