I****** G****** R***
InculpatÎn baza art. 346 alin. 2 Cod proc. pen., constată competenţa instanţei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 899/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, privind pe inculpatul IURNIUC GHIOCEL-RADU, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor”, prev. de art. 342, alin. 1 din Codul penal, legalitatea administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul IURNIUC GHIOCEL-RADU. Fixează termen la data de 20 mai 2016. Dispune citarea inculpatului. Dispune efectuarea unei adrese către IPJ Suceava, prin care se va solicita înaintarea la dosar a fişei de cazier judiciar actualizată privind pe inculpat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.03.2016.
Incheiere finala dezinvestire 65/2016 din 20.04.2016