A***** C*********
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului luând în considerare salariile brute menţionate în adeverinţa nr.26138/26.06.2015 eliberată de OMV PETROM SA. Obligă pârâta la plata diferenţelor de pensie aferente acestei recalculări începând cu 01.08.2015. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.09.2017.
Hotarare 2651/2017 din 07.09.2017Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri. Se emite adresă către pârâtă cu solicitarea de a înainta la dosar o copie a cererii de recalculare a pensiei, formulată de reclamant, care să poarte numărul şi data înregistrării la pârâtă, respectiv cererea care a fost soluţionată prin decizia nr. 304506 din 13.10.2015 emisă de CJP Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 07.09.2017. Reclamantul are termen în cunoştinţă. Se reia procedura de citare cu pârâta, cu menţiunea pentru agentul procedural, să completeze menţiunile obligatorii conform art. 164 Cpc, de pe dovada de înmânare a citaţiei, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 18.05.2017Dispune continuarea procedurii prevăzută de art. 200-201 Cpc. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.01.2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017