H**** M****
ReclamantH**** M***** P*** H**** M****
ReclamantH**** E**** P*** H**** M****
ReclamantG****** I****
PârâtConstată, din oficiu, perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele H**** M****, HODAN MIRELA, HODAN ELENA, cu domiciliul procesual ales la SCA Popovici, Dieac şi Asociaţii, în contradictoriu cu pârâta G****** I****, având ca obiect „partaj judiciar”. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară, eventuala cerere de recurs urmând a se depune la Judecătoria Săveni. Pronunţată azi, 15.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 588/2020 din 15.10.2020Amână pronunţarea la data de 15.10.2020, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 30.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2020Suspendă judecata cauzei privind pe reclamantele H**** M****, HODAN MIRELA, HODAN ELENA şi pe pârâta G****** I****, în temeiul art. 411 alin.(1) pct.2 C.pr.civ. Cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.11.2017.
Incheiere suspendare din 15.11.2017Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 20.09.2017Constată necesar amânarea cauzei pentru a se reveni cu adresă la expert Dupir Florin să depună la dosar raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 21.06.2017Amână cauza pentru a se comunica expertului obiectivele expertizei şi pentru a se trimite înştiinţare la BLETJ.
Incheiere de sedinta din 03.05.2017Faţă de lipsa părţilor, acordă un nou termen de judecată pentru pregătirea dezbaterilor.
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Admite proba cu expertiză solicitată de reclamanţi, desemnează expert dl Dupir Florin, stabileşte onorariu pentru expertiză în sumă de 400 lei în sarcina reclamanţilor, se va comunica telefonic apărătorului ales cuantumul onorariului pentru expertiză, urmând a se face adresă expertului cu obiectivele indicate, după depunerea la dosar a chitanţei de plată a onorariului provizoriu.
Incheiere de sedinta din 07.12.2016Amână cauza pentru a se emite adresă reclamantei, să precizeze probele de care înţelege să se folosească în prezenta cauză,iar dacă solicită expertiză, să depună obiective, sub sancţiunea suspendării.
Incheiere de sedinta din 26.10.2016