Z******* A********
ReclamantS**** D***** S****
PârâtAdmite ac?iunea. Obligă pârâtul să restituie reclamantului cele 21 de animale predate acestuia în baza conven?iei încheiate între păr?i la data de 23.01.2008 ?i a procesului-verbal de predare-primire din aceea?i dată, iar în cazul în care acestea nu vor putea fi predate în natură obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 7200 lei reprezentând contravaloarea acestora. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 20.000 lei cu titlu de daune. Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 3927 lei. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 19.09.2018.
Hotarare 2703/2018 din 19.09.2018Amână pronun?area la data de 19.09.2018. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 05.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2018Respinge, ca nefondate, obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert Seserman Nicolae. În conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin.2 din OG nr. 2/2000 instanţa aprobă plata onorariului provizoriu în cuantum de 700 lei achitat de reclamant cu chitanţa nr.11642538/1 din 28.09.2017, precum şi onorariul final în cuantum de 800 lei achitat de reclamant cu chitanţa nr.11998303/1 din 29.01.2018, sens în care, se va emite adresă către Biroul local de expertize Suceava pentru virarea acestor sume în contul expertului Seserman Nicolae. Amână judecarea cauzei la data de 05 septembrie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 aprilie 2018.
Incheiere de sedinta din 18.04.2018Amână judecarea cauzei la data de 28 martie 2018, ora 08:30, completul C4, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 30.01.2018Încuviinţează onorariu definitiv în sumă de 1.500 lei şi pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării diferenţei în cuantum de 800 lei. Se va comunica pârâtului S**** D***** S**** duplicatul raportului de expertiză cu solicitarea ca eventualele obiecţiuni să le depună cu cel puţin cinci zile înainte de termenul ce se va acorda. Decade pârâtul S**** D***** S**** din dreptul de a administra proba testimonială. Amână judecarea cauzei la data de 30 ianuarie 2018, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017Încuviinţează proba testimonială solicitată de pârât şi pune în vedere acestuia ca, în termen de cinci zile, să depună la dosar lista cu numele şi adresa acestuia. Înlocuieşte pe d-na expert Mateffy Zsuszanna cu d-nul expert Seserman Nicolae, în vederea efectuării expertizei în agricultură. Se va emite adresă către d-nul expert Seserman Nicolae pentru întocmirea raportului de expertiză Se va emite adresă către B.L.E. Suceava pentru a înştiinţa despre cele dispuse. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să facă dovada achitării onorariului provizoriu expert în cuantum de 700 lei în contul expertului nou desemnat. Amână judecarea cauzei la data de 28 noiembrie 2017, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 26.09.2017Încuviinţează proba cu expertiză în agricultură solicitată de către reclamant, prin apărător. Numeşte, prin tragere la sorţi, pe d-na expert Mateffy Zsuszanna – poziţia 8 în lista cu experţi – în vederea efectuării expertizei în agricultură. Stabileşte onorariu provizoriu expert în cuantum de 700 lei în sarcina reclamantului şi pune în vedere acestuia, prin apărător, ca în termen de cinci zile, să facă dovada achitării acestui onorariu. Stabileşte următoarele obiective pentru expertiza în agricultură: 1. să se procedeze la evaluarea animalelor indicate în convenţia încheiată la data de 23.01.2008 şi procesul-verbal de predare încheiat în aceeaşi dată; 2. să se evalueze producţia ce s-ar fi obţinut de pe urma acestor animale în perioada 20 august 2013 – 20 august 2016. Se va emite adresă către d-na expert Mateffy Zsuszanna pentru efectuarea expertizei în agricultură. Se va emite adresă către B.L.E. Suceava pentru a înştiinţa despre termenul acordat pentru depunerea raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 26 septembrie 2017, ora 08:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul cu menţiunea „personal la interogatoriu” şi cu martorul Petraş Florentin, reclamantul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 30.05.2017Încuviinţează proba cu înscrisuri, proba testimonială constând în audierea martorilor Petraş Florentin şi Condrovici Toader şi proba cu interogatoriul pârâtului solicitate de reclamant, prin apărător. Prorogă pronunţarea asupra probei cu expertiză agro-alimentară solicitată de reclamant, prin apărător, pentru termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 30 mai 2017, ora 08:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul cu menţiunea „personal la interogatoriu” şi se vor cita martorii încuviinţaţi, reclamantul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 04.04.2017