R*** P*** A************ J******* T**** & A******** S***
ReclamantA******** D* P********** B**** A 2
PârâtR*** P*** L********* J******* E*** I**** S***
ReclamantAdmite în parte cererea formulată de reclamanta RAAN în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI BABEŞ A2 şi în consecinţă : Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 142807,69 lei reprezentând debit neachitat precum şi suma de 27185 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Respinge cererea de obligarea a pârâtei să depună listele de plată precum şi cererile de constatare a răspunderii în solidar. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în suma de 700 lei reprezentând onorariu expert. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată în şedinţa publica din data de 18.01.2017.
Hotarare 19/2017 din 18.01.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18.01.2017 în vederea îndeplinirii procedurii de citare a reclamantei, care se citează prin lichidator judiciar, cu menţiunea de a preciza dacă îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată, în caz afirmativ să depună dovada achitării onorariului provizoriu de expert în sumă de 700 lei, sub sancţiunea suspendării cauzei.
Incheiere de sedinta din 16.11.2016Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.11.2016 în vederea administrării probatoriului, pentru când se citează reclamanta cu menţiunea de a depune dovada achitării onorariului provizoriu de expert în sumă de 700 lei, în termen de 5 zile, având în vedere că a fost încuviinţată proba cu expertiza tehnică specialitatea contabilitate.
Incheiere de sedinta din 05.10.2016