O**** C***** I** S***
ReclamantU*** A**************
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta OCEAN CREDIT IFN SA în contradictoriu cu pârâta URSU ALEXANDRA – MARIA, şi-n consecinţă: Dispune completarea dispozitivului sentinţei civile nr.104/CC din 07 februarie 2017, în sensul că pe lângă „obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 lei reprezentând debit principal şi 400 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată”, se va adăuga şi obligă pârâta să achite reclamantei suma de 109.6 lei, reprezentând comision de administrare, conform pct.1.10.2 şi 7.1.2 din contract). Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04. aprilie 2017.
245/2017 din 04.04.2017Admite în parte cererea formulată de reclamanta OCEAN CREDIT IFN SA în contradictoriu cu pârâta URSU ALEXANDRA – MARIA, şi în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 lei reprezentând debit principal şi 400 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge celelalte cereri ca neîntemeiate. Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 februarie 2017
104/2017 din 07.02.2017