I****** S****
InculpatI****** (***** V******* A**** R****
Parte civilăCondamnă inculpatul I****** S****, la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt” faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 396 alin.1 ?i 2 rap la art.396 alin.10 C.p.p. raportat la art.374 alin.4 şi art.375 alin.1 şi 2 C.p.p, şi cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul Penal şi art. 43 alin.5 Cod penal. În baza art. 67 alin. 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. Constată că fapta care face obiectul prezentei cauze a fost săvâr?ită în concurs cu faptele pentru care inculpatul I****** S**** a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 206/16.02.2015 a Judecătoriei Bacău, sentinţa penală nr. 1278/17.04.2014 a Judecătoriei Ploieşti, sentinţa penală nr. 805/22.10.2014 a Judecătoriei Oneşti, sentinţa penală nr. 1155/15.07.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, sentinţa penală nr. 2151/14.12.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, sentinţa penală nr. 919/05.05.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi sentinţa penală nr. 593/08.03.2018 a Judecătoriei Iaşi. Repune în individualitatea lor pedepsele de: - 2ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 206/16.02.2015 a Judecătoriei Bacău - 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1278/17.04.2014 a Judecătoriei Ploieşti - 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 805/22.10.2014 a Judecătoriei Oneşti, - 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1155/15.07.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca - 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2151/14.12.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca - 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2151/14.12.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca - 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 919/05.05.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca - 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 593/08.03.2018 a Judecătoriei Iaşi. În baza art. 38 alin.1 rap. la art. 39 alin.1 lit.b Cod penal aplică inculpatului I****** S**** pedeapsa cea mai grea 3 ani închisoare la care va adăuga un spor de 1/3 din suma celorlalte 8 pedepse, respectiv 4 ani şi 1 lună şi 10 zile, în final inculpatul executând 7 ani şi 1 lună şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. raportat art. 45 alin. 3 lit. a) şi art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) rap. la art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. 1 lit. a), b), C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani. În temeiul art. 43 alin.2 Cod penal, instanţa dispune contopirea pedepsei rezultante de 7 ani şi 1 lună şi 10 zile închisoare cu pedeapsa neexecutată de 4 ani dispusă prin Sentinţa penală nr.268 din 11.05.2012, în final inculpatul urmând să execute 11 ani 1 lună şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. raportat art. 45 alin. 3 lit. a) şi art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) rap. la art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. 1 lit. a), b), C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată, respectiv de la data de 07.02.2012 la 10.02.2012, de la 28.02.2015 la 08.04.2019 şi de la 08.04.2019 la zi. Anulează mandatul de executare MAP 655/2019 emis de Judecătoria Iaşi la data de 08.04.2019 ?i dispune emiterea unui nou mandat. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul I****** S**** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare va informa inculpatul I****** S**** că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 alin. 1 C.p.p. şi a art. 1357 C.civ. admite ac?iunea civilă a păr?ii civile ?i obligă inculpatul la plata către partea civilă I****** (***** V******* A**** R****, a sumei de 250 lei daune materiale. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul I****** S**** la plata către stat a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 600 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 275 alin. 1 teza a II-a C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu desemnat din oficiu pentru inculpatul I****** S****, respectiv av. Grozavu Mircea, în cuantum de 1.495 lei (868 lei fondul cauzei ?i 627 lei cameră preliminară), conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2173/29.08.2016, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.01.2020.
Hotarare 43/2020 din 31.01.2020Fixează termen în vederea pronun?ării la data de 31.01.2020.
Incheiere de sedinta din 20.01.2020Repune cauza pe rol pentru a fi emisă o adresă către ANP prin care se solicită să se comunice care este restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 268/11.05.2012 pronunţată în dosarul nr. 7684/2012 al Judecătoriei Piatra-Neamţ. Fixează termen de judecată la data de 20.01.2020, ora 08.30, sala 206, pentru când: - Se citează inculpatul I****** S**** la Penitenciarul Vaslui ?i partea civilă I****** (***** V******* A**** R****. - Se încunoştinţează apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului cu privire la termenul fixat în cauză. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.11.2019.
Incheiere de sedinta din 27.11.2019Amână pronunţarea la data de 27.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.11.2019Amână pronunţarea la data de 13.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2019Amână pronunţarea la data de 05.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2019Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 30.10.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.10.2019.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019Având în vedere lipsa de procedură cu păr?ile, în vederea refacerii procedurii de citare, Pentru justa solu?ionare a cauzei, D I S P U N E : Admite cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 16 octombrie 2019, ora 08:30, completul C2, pentru când se citează inculpatul la Penitenciarul Vaslui ?i se repetă procedura de citare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.09.2019.
Incheiere de sedinta din 25.09.2019Emiterea unei adrese către I.P.J. Bacău în vederea comunicării unei noi fişe de cazier judiciar privind pe inculpat, iar în situaţia în care din acesta rezultă că au apărut condamnări noi, dispune efectuarea de adrese către Birourile de executări penale ale instanţelor care au pronunţat aceste hotărâri în scopul comunicării acestora la dosarul cauzei. Respinge cererea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat Grozavu Mircea, vizând acordarea onorariului cuvenit apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţă juridică inculpatului în faza de urmărire penală. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 25.09.2019, ora 08:30, completul C2, pentru când se citează inculpatul atât la Penitenciarul Vaslui şi se repetă procedura de citare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.06.2019.
Incheiere de sedinta din 26.06.2019Admite cererea de amânare formulată de inculpat ?i acordă termenul solicitat. Admite solicitările reprezentantului Ministerului Public, sens în care dispune emiterea unei adrese către Penitenciarul Vaslui, în aten?ia conducerii, să-l aducă cu prioritate pe inculpat pentru următorul termen la Judecătoria Suceava, sub sanc?iunea amendării. Citarea martorilor din lucrări Ani?ulesei-Busuioc Flavia-Magdalena ?i Blior?u Maria Cristina, urmând a se pune în discu?ie această probă la termenul următor, în func?ie de pozi?ia procesuală a inculpatului. Emiterea unei adrese către I.P.J. Bacău în vederea actualizării cazierului judiciar al inculpatului, iar în situa?ia în care din acesta rezultă că au apărut condamnări noi, dispune efectuarea de adrese către Birourile de executări penale ale instan?elor care au pronun?at aceste hotărâri în scopul comunicării acestora la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 26.06.2019, ora 08:30, completul C2, pentru când se citează inculpatul atât la Penitenciarul Vaslui ?i se repetă procedura de citare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.05.2019.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 15 mai 2019, ora 08:30, completul C2, pentru când: - se citează inculpatul la locul de deţinere; - se repetă procedura de citare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.03.2019.
Incheiere de sedinta din 20.03.2019Admite cererea formulată de avocat desemnat din oficiu Grozavu Mircea, pentru inculpat. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20 martie 2019, ora 08:30, completul C2, pentru când: - se citează inculpatul la locul de deţinere, cu menţiunea că are posibilitatea de a solicita să fie judecat în procedură simplificată, sens în care, dacă nu se poate prezenta din motive medicale, poate depune la dosar un înscris, sau, în caz contrar, urmează să fie judecat conform procedurii de drept comun; - se repetă procedura de citare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.02.2019.
Incheiere de sedinta din 06.02.2019Admite cererea formulată de avocat Grozavu Mircea pentru inculpat. Dispune citarea inculpatului atât la Penitenciarul Vaslui cât şi la Penitenciarul Spital Dej. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 06 februarie 2019, ora 08:30, completul C2, pentru când se citează inculpatul atât la Penitenciarul Vaslui cât şi la Penitenciarul Spital Dej ?i se repetă procedura de citare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2018.
Incheiere de sedinta din 12.12.2018Admite cererea formulată de avocat Grozavu Mircea pentru inculpat. Emiterea unei adrese către I.T.M. Suceava pentru a comunica dacă persoana vătămată figurează în evidenţe cu contract de muncă, în caz afirmativ denumirea şi sediul angajatorului, iar în situaţia în care se află în concediu pentru creştere copil, să comunice ultimul loc de muncă. În situa?ia în care va fi indicată o nouă adresă, persoana vătămată va fi citată ?i la acea adresă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12 decembrie 2018, ora 08:30, completul C2, pentru când se citează inculpatul la locul de detenţie ?i se repetă procedura de citare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 17.10.2018Instanţa, admite cererile formulate de avocat Grozavu Mircea pentru inculpat, ?i dispune citarea inculpatului cu men?iunea că are dreptul de a solicita judecata în lipsă în procedura simplificată iar infrac?iunea de furt prevede posibilitatea împăcării păr?ilor. -dispune efectuarea unei verificări în D.E.P.A.B.D, pentru a se stabili domiciliul persoanei vătămate ?i citarea acesteia cu men?iune că în cazul infrac?iunii de furt există posibilitatea împăcării păr?ilor. Se va efectua adresă către Biroul Executări penale în vederea comunicării hotărârilor privitoare la inculpat, Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 17 octombrie 2018, ora 08:30, completul C2, pentru când se citează inculpatul la locul de detenţie ?i se repetă procedura de citare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 22.08.2018Instanţa, admite cererea formulată de Reprezentantul Ministerului Public, respectiv de efectuare a unei adrese vederea comunicării unui cazier actualizat al inculpatului. Instanţa admite cererea apărătorului inculpatului de acordare a unui nou termen de judecată, şi dispune citarea persoanei vătămate I****** (***** V******* A**** R**** cu menţiunea că, în cazul infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, există posibilitatea împăcării. Se va efectua adresă în vederea comunicării cazierului actualizat al inculpatului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 22 august 2018, ora 08:30, completul C2, pentru când se citează inculpatul la locul de detenţie, precum şi partea civilă la adresa de domiciliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 mai 2018
Incheiere de sedinta din 09.05.2018Admite cererea de amânare formulată de inculpat şi acordă termenul solicitat. Admite solicitarea apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului de a se reveni cu adresă către persoana vătămată. Se revine cu adresă către partea civilă I****** (***** V******* A**** R****, cu menţiunea că are posibilitatea de ase împăca cu inculpatul, atât cu privire la latura civilă, cât şi cu privire la latura penală a cauzei, până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09 mai 2018, ora 08:30, completul C2, pentru când se citează inculpatul la locul de detenţie, precum şi partea civilă la adresa de domiciliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 21.03.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 21 martie 2018, ora 08:30, completul C2, pentru când se va cita inculpatul la locul de detenţie, precum şi partea civilă. Se va emite adresă către partea civilă I****** (***** V******* A**** R****, cu menţiunea că are posibilitatea împăcării părţilor, atât pe latură civilă cât şi pe latură penală, până la următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 31.01.2018Având în vedere solicitarea apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului de acordare a unui termen în vederea împăcării părţilor, amână cauza şi acordă termen de judecată la 31.01.2018 pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 06.12.2017Având în vedere lipsa inculpatului la termenul de astăzi, amână cauza şi acordă termen la data de 06.12.2017, pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017Ia act că a fost aprobată desfiinţarea, începând cu data 8 septembrie 2017, a completurilor penale C 6, C 6 Old, CCP 6, CE 6 şi CDL 6. Trimite dosarul nr. 6729/314/2016 al Judecătoriei Suceava, ca urmare a repartizării aleatorii, la completul C2, termen de judecată stabilit la data de 01.11.2017, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.09.2017.
Incheiere de sedinta din 13.09.2017Prorogă citirea actului de sesizare pentru următorul termen de judecată. Efectuarea de verificări în baza de date D.E.P.A.B.D. pentru partea civilă Ieremie (fostă Vasilov) Alina Raisa şi emiterea unui mandat de aducere pe numele acesteia la adresa ce va reieşi din verificări. Emiterea unei adrese către Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Bacău pentru a comunica dacă în perioada anului 2011 a fost pronunţată o soluţie de liberare condiţionată a inculpatului, acesta fiind, în acea perioadă, încarcerat în Penitenciarul Vaslui. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 07.06.2017, ora 08:30, completul C6, sala 352, pentru când se va cita inculpatul la locul de detenţie şi partea civilă cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.04.2017.
Incheiere de sedinta din 26.04.2017Admite cererea inculpatului de acordare a unui termen de judecată în vederea împăcării cu persoana vătămată. Se vor emite adrese către compartimentele de executări penale de la diferite instanţe care au pronunţat hotărâri cu privire la inculpatul I****** S****, pentru a se comunica până la următorul termen de judecată sentinţele care se regăsesc în cazierul judiciar al inculpatului, cu menţiunea rămânerii definitive. Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 26.04.2017, ora 08.30, pentru când se va cita inculpatul şi partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.03.2017.
Incheiere de sedinta din 01.03.2017