M***** Z*****
ReclamantM********* T** M****
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Tribunalului Mureş – Secţia civilă. Declină în favoarea Tribunalului Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamantul M***** Z***** (fiecare cu CNP şi toţi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu-Mureş, prin Primar (cu sediul). Constată ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Suspendă judecarea cauzei. Dispune înaintarea dosarului cauzei la Curtea de Apel Târgu-Mureş – Secţia I civilă în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 6 octombrie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 989/2016 din 06.10.2016Amână pronun?area hotărârii la data de 06.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2016Amână cauza pentru administrarea probelor suplimentare.
Incheiere de sedinta din 15.09.2016