Dosar 678/314/2016 din 09.02.2016

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 678/314/2016
Data dosar:
09.02.2016
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2016 la ora 8:30

    Complet: C16
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de creditorul Coştiug Mirela Carmen prin reprezentant Sindicatul Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Suceava în contradictoriu cu debitorii ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 9 „ION CREANGĂ” SUCEAVA, şi I************ Ş***** A* J******** S******. În temeiul art. 906 alin. (2) Cod procedură civilă, obligă pe fiecare debitor la plata în favoarea creditorului, a unei penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a face prevăzută în titlul executoriu reprezentat de Sentinţa Civilă nr. 863 din data de 28.04.2015 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 778/86/2015, definitivă prin neapelare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.11.2016.

    Incheiere finala dezinvestire din 29.11.2016
  • Sedinta din data de 24.11.2016 la ora 8:30

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 29.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 24.11.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2016
  • Sedinta din data de 17.11.2016 la ora 8:30

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Constatând că Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava nu a fost legat citat, întrucât nu i s-a emis citaţie pentru acest termen de judecată, faţă de dispoziţiile art. 160 alin. (3) şi cele ale art. 153 alin. (1) şi (2) C.pr.civ., va dispune amânarea judecării cauzei şi citarea părţii care lipseşte cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege. In vederea legalei citări a părţii, D I S P U N E: Amână judecarea cauzei la data de 24 noiembrie 2016, pentru când se vor cita pârâtele prin agent procedural, cu menţiunea că instanţa a redus termenul de înmânare a citaţiei la o zi, conf.art.159 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 17 noiembrie 2016.

    Incheiere de sedinta din 17.11.2016
  • Sedinta din data de 27.10.2016 la ora 8:30

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 17 noiembrie 2016, pentru când se va cita pârâta Şcoala Gimnazială nr.9 Suceava, cu menţiunea că instanţa a redus termenul de înmânare a citaţiei la o zi, conf.art.159 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 27 octombrie 2016.

    Incheiere de sedinta din 27.10.2016
  • Sedinta din data de 30.09.2016 la ora 8:30

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Respinge, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanţie a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava, formulată de către pârâtul Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel urmează a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.09.2016.

    Incheiere de sedinta din 30.09.2016
  • Sedinta din data de 29.09.2016 la ora 8:30

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 30.09.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.09.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2016
  • Sedinta din data de 08.09.2016 la ora 8:30

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 29 septembrie 2016, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele, Inspectoratul Judeţean Suceava cu un exemplar de pe cererea de chemare în garanţie, cu menţiunea de a formula note cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie, admisibilitate ce se va discuta la termenul următor de judecată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08 septembrie 2016.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2016
  • Sedinta din data de 18.08.2016 la ora 8:30

    Complet: C16
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Citeaza paratul Scoala Gimnaziala Ion Creanga cu mentiunea de a formula precizari raportat la solicitarea formulată în cuprinsul întâmpinării depuse la data de 17.03.2016, fila18, pct.4, respectiv să precizeze dacă înţelege să formuleze o cerere de chemare în garanţie a Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava potrivit art. 72 alin. 1 Cod de procedură civilă, iar în cazul în care precizările formulate reprezintă o cerere de chemare în garanţie să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei stabilită potrivit art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii, cu meţiunea că are posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 43 din O.U.G.nr. 80/2013 şi să depună cererea şi înscrisurile anexate în număr suficient de exemplare în vederea comunicării, în termen de 5 zile, potrivit art. 74 Cod de procedură civilă. Termen 8 septembrie 2016, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 august 2016.

    Incheiere de sedinta din 18.08.2016
  • Sedinta din data de 10.08.2016 la ora 8:30

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 18.08.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10.08.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.08.2016
  • Sedinta din data de 09.06.2016 la ora 8:30

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Se va emite adresă către BEJ Câmpulungeanu M.G.Sarmis pentru a ne înainta în copie conformă cu originalul dosarul de executare nr.428/E/2015, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 10 august 2016, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 iunie 2016.

    Incheiere de sedinta din 09.06.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD