S******** S*** P*** B** V***** D****** G******
CreditorC***** A***** C******
DebitorAdmite în parte cererea formulată de petentul BEJ „Vasile Dumitru Gabriel”. Încuviinţează executarea silită ce face obiectul dosarului execuţional nr. 835/2016, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. RF09146202703 încheiat în data de 16.10.2008, pentru recuperarea creanţei în valoare de 3.905,25 EUR (la cursul BNR din ziua plăţii), actualizată cu dobânda contractuală şi dobânda legală penalizatoare până la data plăţii efective, împotriva debitorului CIUREA ADRIAN-CĂTĂLIN, la cererea creditoarei SECAPITAL S.A.R.L., prin reprezentant convenţional avocat Cătană Paula. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege. Prezenta încuviinţare a executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării şi se extinde asupra titlurilor executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.09.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 29.09.2016