N**** S****
InculpatS* F*** S**
Parte civilă1. În baza art. 295 alin. 1 Cod penal rap. la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea în cauză a prevederilor art. 396 alin. 10 Cod pr. pen.; Condamnă inculpatul N**** S**** la 1 an închisoare pentru infracţiunea de delapidare în formă continuată. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal; Interzice inculpatului N**** S****, ca pedeapsă complementară, exercitarea, pe o perioadă de un an, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de lucrător comercial. În baza art. 65 Cod penal; Interzice inculpatului N**** S****, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de lucrător comercial. 2. În baza art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea în cauză a prevederilor art. 396 alin. 10 Cod pr. pen.; Condamnă inculpatul N**** S**** la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal; Contopeşte pedepsele cu închisoarea stabilite mai sus, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, astfel că, în final, aplică inculpatului N**** S**** pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal; Aplică inculpatului N**** S**** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o perioadă de un an, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de lucrător comercial, pedeapsă complementară ce urmează a se executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal; Aplică inculpatului N**** S**** pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de lucrător comercial. În baza art. 91 Cod penal; Dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 an şi 2 luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Instituie în sarcina inculpatului N**** S**** respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere, prev. de art. 93 alin. 1 lit. a - e Cod penal: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Vâlcea, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice Serviciului de Probaţiune Vâlcea schimbarea locului de muncă; e. să comunice Serviciului de Probaţiune Vâlcea informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal; Impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal coroborat cu art. 404 alin. 3 Cod pr. pen.; Dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul N**** S**** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele două entităţi: - Direcţia Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei mun. Rm. Vâlcea; - S.C. PIEŢE PREST S.A., cu sediul în Rm. Vâlcea, str. Emil Avrămescu nr. 3, jud. Vâlcea. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 96 Cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. Constată că prejudiciul material cauzat de inculpat persoanei vătămate/parte civilă S.C. FALA S.R.L. a fost recuperat şi ia act că persoana vătămată/parte civilă S.C. FALA S.R.L. nu mai are pretenţii civile în cauză. În baza art. 25 alin. 3 Cod pr. pen.; Desfiinţează următoarele înscrisuri falsificate: - exemplarul nr. 2 (exemplarul roşu) al facturilor cu seria FAL nr. 20890/2.09.2014, în care figurează cumpărător SC Luci şi Iulia SRL Prundeni şi nr. 20881/2.09.2014, în care figurează cumpărător SC Mihalis SRL Drăgăşani (aflate la filele 166 şi 173 dosar nr. 5317/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea; - factura seria FAL nr. 20853/26.08.2014 în care figurează cumpărător SC Ural SRL Prundeni (fila 175 dosar u.p.); factura seria VL FAL nr. 20703/22.07.2014 în care figurează cumpărător SC Gymys SRL Drăgăşani (fila 184 dosar u.p.); factura seria VL FAL nr. 20102/31.03.2014 în care figurează cumpărător SC Pamiliax Invest SRL Alunu (fila 187 dosar u.p.); factura seria FAL nr. 20925/11.09.2014 în care figurează cumpărător SC Panserv SRL Popeşti (fila 190 dosar u.p.); factura seria VL FAL nr. 19240/23.09.2013 în care figurează cumpărător SC Milimar Impex SRL Alunu (fila 194 dosar u.p.); factura seria VL FAL nr. 20326/20.05.2014 în care figurează cumpărător SC Condor Comimpex SRL Drăgăşani (fila 200 dosar u.p.); - facturile seria VL FAL nr. 20739/29.07.2014 şi seria FAL nr. 20768/05.08.2014, emise de S* F*** S** pentru SC Alimcom Market SRL Drăgăşani (filele 206 şi 207 dosar u.p.); facturile seria VL FAL nr. 20270/08.06.2014, nr. 20684/17.07.2014, nr. 19894/ 06.02.2014 şi nr. 20867/28.08.2014, emise de S* F*** S** pentru SC Deea Pan SRL Roeşti (filele 209, 211, 214, 215 dosar u.p.); facturile seria VL FAL nr. 20138/08.04.2014 şi nr. 20445/17.06.2014 emise de S* F*** S** pentru SC Mihalis SRL Drăgăşani (filele 217 şi 219 dosar u.p.); factura seria VL FAL nr. 20579/07.07.2014, în care figurează cumpărător SC Fructalcool SRL Horezu (fila 220 dosar u.p.); factura seria VL FAL nr.20417/10.06.2014, în care figurează cumpărător SC Gymys SRL Drăgăşani (fila 222 dosar u.p.); facturile seria VL FAL nr. 20486/26.06.2014 şi nr. 20208/24.04.2014, emise de S* F*** S** pentru SC Marii Boc SRL Băbeni (filele 226 şi 229 dosar u.p.); facturile seria VL FAL nr. 20190/18.04.2014 şi nr. 20440/16.06.2014 emise de S* F*** S** pentru SC Pamiliax Invest SRL Alunu (filele 231 şi 233 dosar u.p.); factura seria VL FAL nr. 20217/28.04.2014, în care figurează cumpărător SC Venus SRL Horezu (fila 235 dosar u.p.); În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală; Obligă inculpatul N**** S**** la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2017.
Hotarare 81/2017 din 22.02.2017Amână pronunţarea la data de 22 februarie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.02.2017Amână pronunţarea la data de 08 februarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2017Admite cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul inculpatului, pentru a acorda inculpatului posibilitatea să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere. Acordă termen de judecată la data de 25 ianuarie 2017, pentru când părţile au cunoştinţă de termen Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 07.12.2016Încuviinţează proba cu înscrisuri în circumstanţiere personală, propusă de inculpat prin apărător, şi pentru a se da posibilitatea inculpatului să depună la dosar respectivele înscrisuri, acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 17.11.2016