S***** S* I**** C*******
CondamnatÎn baza art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 Codul penal din 1968. şi art. 5 Codul penal admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Poieşti privind pe condamnatul Şontea Ionuţ Costinel, din executarea pedepsei de 6 (şase) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 850/2015, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. Codul penal din 1968 şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Codul penal din 1968, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutată. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2016.
Hotarare 868/2016 din 13.04.2016la 13.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2016