Dosar 685/40/2016 din 21.03.2016

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 685/40/2016
Data dosar:
21.03.2016
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2016 la ora 9:00

    Complet: CAFN5
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta C************ S****, în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Botoşani, prin reprezentant legal. Obligă pârâtul să emită începând cu data de 09.04.2015 a nouă dispoziţie de reîncadrare pentru reclamantă prin care să se stabilească un cuantum al salariului de bază şi al sporurilor egal cu cele stabilite la nivel maxim în cadrul instituţiei pârâte pentru funcţia publică deţinută de reclamantă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri băneşti egală cu diferenţa dintre salariul de care ar fi trebuit să beneficieze de la data de 09.04.2015 şi salariul efectiv încasat, actualizată cu indicele de inflaţie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea şi motivele de recurs se vor depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 15 decembrie 2016

    Hotarare 903/2016 din 15.12.2016
  • Sedinta din data de 22.06.2016 la ora 9:00

    Complet: CAFN5
  • Sesizare ICCJ

    În temeiul art. 520 alin. 4 din Codul procedură civilă, suspendă judecata cauzei până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizării înregistrate sub nr. 1733/1/2016. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică, azi 22.06.2016.

    Incheiere suspendare din 22.06.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD