U******* A************ T********** T***** / D******* D* Î********** Ş* A*********** P********** P*** P*****
ReclamantA**** A******
PârâtRespinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata chiriei scadente anterior datei de 01.09.2011, precum şi a majorărilor de întârziere aferente acestui debit principal, ca lipsită de interes. Admite în parte cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta. Obligă pârâta să plătească reclamantei 1320 lei, reprezentând chirie restantă datorată în perioada 01.10.2011- 29.09.2016. Respinge ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata majorărilor de întârziere de 2% din debit/lună. Dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 55/02.05.1996 şi evacuarea pârâtei din imobilul ce face obiectul acestui contract de închiriere. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Tulcea, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 11.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 345/2019 din 11.02.2019amână pronunţarea la data de 11.02.2019
amână pronunţarea la data de 29.01.2019
amână pronunţarea la data de 14.01.2019
amână pronunţarea la data de 27.12.2018
amână pronunţarea la data de 10.12.2018
amână pronunţarea la 26.11.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2018amână pronunţarea cauzei la data de 09.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2018suspendat în baza art.242 alin.1 C.p.civ.
Incheiere suspendare din 10.05.2018Repune cauza pe rol, stabileşte termen de judecată la data de 10.05.2018, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen până la care pune în vedere reclamantei să depună copia contractului de închiriere nr. 55/1996. Atacabilă odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.02.2018.
Incheiere de sedinta din 13.02.2018amână pronunţarea la data de 13.02.2018
amână pronunţarea la data de 30.01.2018
amână pronunţarea la data de 23.01.2018
amână pronunţarea la data de 08.01.2018
amână pronunţarea la data de 21.12.2017
amână pronunţarea la 08.12.2017
amână pronunţarea la 23.11.2017
amână pronunţarea cauzei la data de 09.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2017acordă un nou termen de judecată faţă de cererea de amânare formulată de expert
Incheiere de sedinta din 29.06.2017T : 29.06.2017, în vederea administrării probelor
Incheiere de sedinta din 20.04.2017acordă un nou termen de judecată în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 09.02.2017