S* C***** D***** S***
PetentI************ T********* D* M**** V*****
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petenta SC. Costex Design SRL. prin administrator Alexandru Marian Cătălin, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată petentei prin procesul verbal de constatate a contravenţiei seria VL ITM nr. 0008037 încheiat la data de 13.05.2016 de I.T.M. Vâlcea, cu sancţiunea avertisment şi atrage atenţia petentului asupra respectării pe viitor a dispoziţiilor legale în vigoare. Menţine restul dispoziţiilor procesului-verbal de contravenţie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile care se va depune la Judecătoria Bălceşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2017, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Hotarare 57/2017 din 18.01.2017Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 18.01.2017, ora 12:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2017Acordă termen la data de 12.01.2017, pentru lipsa părţilor şi a martorului Sînzianu Elisabeta, martor care se va cita cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 17.11.2016Încuviinţează proba cu înscrisuri şi un martor solicitată de reprezentantul petentei.Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de intimat.
Incheiere de sedinta din 06.10.2016Acordă termen pentru ca reprezentantul petentei să depună la dosar delegaţie din care să rezulte că are dreptul să reprezinte societatea petentă.
Incheiere de sedinta din 15.09.2016