M***** I***
InculpatÎn temeiul art. 335 alin.1 Cod pen. cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod pen. şi art. 396 alin.10 Cod proc.pen. condamnă pe inculpatul M***** I***, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în stare de pluralitate intermediară. În temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal rap. la art.83 alin.1 din Cod pen. din 1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.571/28.10.2013 pronunţată în dosarul nr.14447/306/2013 al Judecătoriei Sibiu definitivă la data de 12.11.2013 prin neapelare. În temeiul art.44 alin.1, 2 C.pen. rap. la art. 39 alin.1 li.b Cod pen. contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.571/28.10.2013 pronunţată în dosarul nr.14447/306/2013 al Judecătoriei Sibiu definitivă la data de 12.11.2013 prin neapelare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 2 luni şi 20 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni şi 20 zile închisoare. În temeiul art.45 alin.1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an. În temeiul art.45 alin.1, 2, 5 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Hotarare 512/2016 din 26.09.2016Amână pronun?area la data de 26.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2016