M****** A***** M*****
Petent CondamnatAdmite ca fondată cererea de contopire pedepse, formulată de petentul – condamnat: Măciucă Andrei-Marian. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de: 3 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr. 114/PI/24.04.2015 a Tribunalului Timiş, cu pedepsele de: -8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. 1 cod penal; -8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. 1 cod penal, ambele aplicate prin sentinţa penală nr. 2812/06.11.2014 a Judecătoriei Brăila, definitivă la 03.12.2014 prin neapelare; -3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 alin. 1 – 234 alin. 1 lit. d) cod penal cu aplicarea art. 5 cod penal şi art. 396 alin. 10 c.pr.pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 2612/10.10.2014 a Judecătoriei Brăila; -2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. 1, alin. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal (1969), art. 74 alin. 2 cod penal (1969), art. 76 alin. 1 lit. b) cod penal (1969) şi art. 5 cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr. 417/05.06.2014 a Tribunalului Timiş, modificată prin decizia penală nr. 91/A/28.01.2015 a Curţii de Apel Timişoara şi înlătură sporul de 4 luni închisoare. Constată că aceste infracţiuni sunt concurente cu infracţiunile pentru care petentul Măciucă Andrei–Marian a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 173/21.01.2011 a Judecătoriei Brăila. În baza art. 36 alin. 2 cod penal (1969) raportat la art. 33 lit. a) – 34 lit. b) cod penal (1969), cu aplicarea art. 5 alin. 1 NCP, contopeşte cele două pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 2812/06.11.2014 a Judecătoriei Brăila, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2612/10.10.2014 a Judecătoriei Brăila şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) cod penal, cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) cod penal (1969), aplicată prin sentinţa penală nr. 417/05.06.2014 a Tribunalului Timiş, aşa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 91/A/28.01.2015 a Curţii de Apel Timişoara şi cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 173/21.01.2011 a Judecătoriei Brăila şi dispune ca petentul M****** A***** M*****, să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, în total să execute: 3 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 cod penal (1969) interzice condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) cod penal (1969). În baza art. 35 alin. 2 cod penal (1969) aplică condamnatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) cod penal (1969), pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 36 alin. 3 cod penal (1969) şi art. 88 cod penal (1969) deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată petentului – condamnat: Măciucă Andrei-Marian, prin prezenta sentinţă, perioadele executate, respectiv: de la data de 29.03.2009 – 10.04.2009 (sentinţa penală nr. 173/2011 a Judecătoriei Brăila), de la 08.02.2011 – 19.07.2011 (liberat condiţionat prin sentinţa penală nr. 1807/2011 a Judecătoriei Galaţi), reţinerea preventivă din data de 07.06.2013 şi perioada executată de la: 30.01.2015, la zi. Dispune anularea vechiului mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Timiş şi emiterea unui nou mandat, conform prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin. 3 c.pr.pen. cheltuielile judiciare în sumă de 100 lei, rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare
Hotarare 101/2016 din 06.06.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 06.06.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2016Pentru a se solicita relaţii de la Biroul Executări Penale al Judecătoriei Brăila, referitor la sentinţa penală nr. 173/2011, respectiv date de executare
Incheiere de sedinta din 16.05.2016Pentru a se ataşa fişa de cazier judiciar privind pe petent, actualizată
Incheiere de sedinta din 03.05.2016Preschimbă termenul de judecată pentru data de 03.05.2016