P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantP***** V*******
Apelant InculpatO***** S***** D******* H****
Apelant Parte civilăDECIZIA NR.664 In baza art.421 pct.2 lit.a Cod proc.pen., admite apelurile declarate de apelantul-inculpat P***** V******* şi apelanta-parte civilă O***** S***** D******* H**** împotriva sentinţei penale nr.124 din 28.09.2016 pronunţată de Judecătoria Bicaz în dosarul nr. 700/188/2015. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată., numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei închisorii şi în latura civilă. Rejudecând cauza: În baza art. 91 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului P***** V******* prin sentinţa apelată sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.p. În baza art. 93 alin. 1 din C.p. obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a). să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b). să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c). să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 (cinci) zile; d). să comunice schimbarea locului de muncă, e). să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit.b C.p., obligă inculpatul P***** V******* să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei com. Grinţieş, jud. Neamţ sau in cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin.4 C.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. Ia act că prejudiciul cauzat părţii civile prin săvârşirea infracţiunii de furt de arbori prevăzută de art.109 al.1 lit.d, al.2 lit.b din Legea nr.46/2008 a fost achitat integral. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa apelată şi înlătură dispoziţiile care sunt contrare celor dispuse prin prezenta decizie. In baza art.421 pct.1 lit.b Cod proc.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** B**** împotriva aceleiaşi sentinţei penale. In baza art.275 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat in apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în sedinţă publică azi 25.05.2017.
Hotarare 664/2017 din 25.05.2017Amână deliberarea şi pronunţarea la 25.05.2017. Pronunţată in sedinţă publică azi 18.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2017T. 18.05.2017 faţă de cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 20.04.2017T: 20.04.2017 pentru ca apelantul parte civilă să comunice valoarea prejudiciului
Incheiere de sedinta din 06.04.2017T: 06.04.2017 pentru a se solicita relaţii cu privire la prejudiciul cauzat
Incheiere de sedinta din 09.03.2017T: 09.03.2017 pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 09.02.2017T: 09.02.2017 pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 12.01.2017