S* U******* D*********** S**
CreditorS* L***** S**
DebitorS* G** S***
LichidatorD**** C*** N***** - A*** S****
CreditorM********* Z***** P*** P*****
CreditorAdmite raportul final întocmit de lichidatorul judiciar GRP S.P.R.L. Cluj Napoca ?i cererea acestuia pentru închiderea procedurii insolven?ei. Dispune închiderea procedurii insolvenţei prin faliment a debitorului L.S.R.L. Zalău. Dispune radierea debitorului persoană juridică din Registrul comer?ului. Prezenta se notifică direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii de închidere a procedurii. Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Sălaj. Pronunţată în şedinţă publică din 07.05.2018.
Hotarare 757/2018 din 07.05.2018termen acordat pentru convocarea creditorilor în BPI şi pentru formularea eventualelor obiecţiuni la raportul final
Incheiere de sedinta din 02.04.2018termen acordat pentru continuarea procedurilor
Incheiere de sedinta din 08.01.2018termen acordat pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 18.09.2017termen acordat pt. continuarea valorificării bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 19.06.2017Termen acordat pentru continuarea valorificării bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 10.04.2017continuarea procedurii cu vânzarea bunurilor
Incheiere de sedinta din 16.01.2017Admite raportul administratorului judiciar privind intrarea în faliment a debitoarei SC L SRL. În temeiul art.145 alin.1 lit. A, pct. C din Legea nr.85/2014, aprobă concluziile raportului administratorului judiciar prin care s-a propus trecerea debitoarei la faliment. Dispune intrarea societăţii debitoare SC L. SRL, în procedura falimentului. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune dizolvarea societatii debitoare. În temeiul art.145 alin.2 lit.c) din legea nr.85/2014 confirmă în calitate de lichidator judiciar S* G** S*** desemnat potrivit art.73 din lege, care va exercita atribuţiile prevăzute de lege în sarcina sa, precum ?i pe cele care îi vor fi stabilite de judecătorul sindic. Stabileşte pentru lichidator un onorariu de 700 lei lunar plus TVA. În temeiul art.85 pct.4 din Legea 85/2014 constată încetat de drept dreptul de administrare al debitoarei. În temeiul art.85 pct.1 din Legea 85/2014. dispune ca toate băncile la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului. În temeiul art.145 alin.2 lit.f şi alin.3 din Legea nr.85/2014 dispune ca lichidatorul să notifice conform Codului de procedură civilă intrarea în faliment tuturor creditorilor cuprinşi în lista întocmită de administratorul judiciar conform art. 145 alin.2 lit.e, ale căror creanţe s-au născut după deschiderea procedurii debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj , pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea, pe cheltuiala debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI, notificare ce va cuprinde şi următoarele termene: - termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art. 146 alin 3 din lege în vederea întocmirii tabelului suplimentar, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă : 10.11.2016; - termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin 3 din lege, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al acestora : 25.11.2016; - termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor în 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar ; - termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat la 16.12. 2016. În temeiul art.63 alin.1 ?i art.59 alin.2 din Legea nr.85/2014 Lichidatorul va depune lunar un raport cuprinzând menţiunile impuse de art.59 alin.1 din lege. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 16.01.2017, ora 9,00. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Sălaj . Pronunţată în şedinţă publică, azi 3.10.2016.
Hotarare intermediara 1217/2016 din 03.10.2016în vederea formulării unei cereri privind deschiderea procedurii de faliment
Incheiere de sedinta din 19.09.2016Admite cererea formulată de creditorul U.D. SRL şi în temeiul art. 70 rap. la art.72( 6) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC L. SRL În temeiul art. 73 rap. la art. 45 lit. d) din Legea 85/2014 desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu S* G** S*** care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.58 din lege cu o retribuţie de 800 lei lunar plus TVA. În temeiul art. 99 din lege dispune notificarea de către administrator a deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi ORC Sălaj . În termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1. Stabileşte în sarcina administratorului obligaţia de a întocmi şi a depune la dosar – în termen de 20 de zile de la desemnarea sa - un raport prin care să propună fie intrarea în procedură simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală – potrivit dispoziţiilor art. 92 din L85/2014. Stabileşte în sarcina administratorului obligaţia de a întocmi şi a depune la dosar – în termen de 40 de zile de la desemnarea sa – un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă . Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie revenind administratorului judiciar. De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare , extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. În afară de cazurile prevăzute la art. 87, de cele autorizate de judecătorul – sindic sau avizate de către administratorul judiciar, toate aspectele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule de drept. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor însoţite de acte doveditoare la 14.07.2016 Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire , afişare şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe 02.08.2016 Contestaţiile vor fi depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar. Sub sancţiunea anulării, contestaţia va fi însoţită de dovada, în original, a achitării taxei judiciare de timbru de 200 lei, precum şi de toate înscrisurile pe care partea înţelege să se folosească în dovedirea susţinerilor sale, cu arătarea oricăror altor probe care se solicită. Partea care formulează contestaţia este obligată să trimită, cu confirmare de primire, câte un exemplar al contestaţiei şi al documentelor ce o însoţesc administratorului judiciar, creditorului a cărui creanţă o contestă ( dacă este cazul), precum şi administratorului special, sub sancţiunea amenzii prevăzute de art. 187 alin. 1 pct. 2 din Noul cod de procedură civilă. Întâmpinarea se depune în termen de 10 zile de la comunicarea contestaţiei şi a documentelor care o însoţesc. Partea care formulează întâmpinarea este obligată, sub sancţiunea decăderii de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, să comunice un exemplar al întâmpinării, cu confirmare de primire, contestatorului, administratorului judiciar şi administratorului special, după caz. Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor 23.08.2016 Prima şedinţă a adunării creditorilor va avea loc la data de 04.08.2016 Fixează termen de judecată la data de 19.09.2016 Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Sălaj în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii conform art. 43 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Pronunţată în şedinţa publică din 30.05.2016.
Hotarare intermediara 718/2016 din 30.05.2016