V******* L******** R*****
ReclamantA***** V***** I******** G**** - S******** T********
PârâtM**** C****** Ş*****
IntervenientRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta petentă ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SUC. TIMISOARA, în contradictoriu cu reclamantul V******* L******** R*****, şi intervenientul forţat MIHOK CIPRIAN STEFAN. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Timişoara. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.04.2020.
Incheierefinalacameraconsiliu din 29.04.2020Admite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul V******* L******** R*****, în contradictoriu cu pârâta ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SUC. TIMISOARA, şi intervenientul forţat MIHOK CIPRIAN STEFAN,. Obliga pârâta la plata către reclamant a debitului în cuantum total de 5932,82 lei reprezentând diferenţă despăgubire cuvenită din dosarul de daună nr. RA- 023/360/40183405 /174835, sumă actualizată cu penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 %/zi, rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare, calculate de la data de 17.02.2013 până la data plăţii efective. În baza art. 18 din OUG nr.51/2008 instanţa obligă pârâta la plata în favoarea statutului a sumei de 401,64 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru de care reclamantul a fost scutit prin acordarea ajutorului public judiciar. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 1000,00 lei. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 29 martie 2017.
Hotarare 3206/2017 din 29.03.2017AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 29.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2017TERMEN LA DATA DE 22.03.2017
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Termen la data de 22.02.2017
Incheiere de sedinta din 25.01.2017TERMEN LA DATA DE 25.01.2017
Incheiere de sedinta din 23.11.2016Termen la data de 23.11.2016
Incheiere de sedinta din 12.10.2016Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul V******* L******** R*****, . Acordă ajutor public judiciar petentului reclamant în sensul scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de 635,79 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din 20.05.2016.
Incheiere de sedinta din 20.05.2016Termen 20.05.2016
Incheiere de sedinta din 11.05.2016