B***** D****
PetentAdmite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat B***** D****. În baza art. 585 alin. 1 lit. b cod penal raportat la art. 43 alin. 2 cod penal şi art. 10 din Legea 187/2012, contopeşte pedepsele aplicate petentului prin sentinţa penală nr. 40 din 01.03.2016 a Judecătoriei Olteniţa şi prin sentinţa penală nr. 105 din 23.05.2016 a Judecătoriei Olteniţa, adăugând pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare (s.p. 105/2016) la pedeapsa anterioară neexecutată, de 4 ani închisoare (s.p. 40/2016), petentul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 399 cod procedură penală, menţine starea de arest a condamnatului în vederea executării pedepsei stabilite prin prezenta sentinţă. În baza art. 45 alin. 1 şi alin. 3 cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară, respectiv interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi f cod penal. În baza art. 45 alin. 5 cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi f cod penal. În baza art. 40 alin. 3 cod penal, deduce din pedeapsa aplicata prin prezenta hotărâre perioada efectiv executată de la 02.09.2013 la 01.12.2015 şi de la data de 10.02.2016 la zi. Anulează vechile mandate de executare, respectiv mandatul nr. 135/2016 şi mandatul nr. 46/2016, emise de Judecătoria Olteniţa, şi dispune emiterea unui nou mandat de executare corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre, pentru pedeapsa de 10 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 275 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului . Suma de 130 lei, ce reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu, conform delegaţiei pentru asistenta judiciara obligatorie, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Ialomiţa . Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.06.2017.
Hotarare 443/2017 din 30.06.2017Amână pronunţarea la data de 30.06.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2017citarea inculpatului cu dispoziţie de transfer
Incheiere de sedinta din 29.05.2017Recitarea inculpatului în Penitenciarul Rahova.
Incheiere de sedinta din 20.03.2017Având în vedere lipsa inculpatului, amâna judecarea cauzei, dispune refacerea procedurii de citare cu acesta.
Incheiere de sedinta din 20.02.2017obtinere relatii
Incheiere de sedinta din 23.01.2017lipsa relatii solicitate locului de detinere
Incheiere de sedinta din 12.12.2016