V******* M****** A****
ReclamantC******** A*** S* P*** L********* J******* C*** D* I*********
PârâtS**** I***** L******
IntervenientÎn baza art.75 alin.1 teza finală din Legea 85/2014 constată încetată de drept cererea formulată de reclamanta V******* M****** A**** în contradictoriu cu pârâta C******** A*** S* P*** L********* J******* C*** D* I********* şi cu intervenientul forţat S**** I***** L******. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17.06.2020.
Hotarare 5625/2020 din 17.06.2020În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Timişoara nr. 8 din data de 18.03.2020, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.
MENTINE MASURA SUSPENDARII.
Incheiere suspendare din 18.10.2019Suspendă judecata cererii având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta Vermeşan Mihaela-Anela, în contradictoriu cu pârâtul Carpatica Asig S.A., în faliment, prin lichidator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Transilvania - Filiala Cluj, şi intervenientul forţat S**** I***** L******, în baza art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014. Cu drept de recurs de la comunicare pe toată durata suspendării judecăţii, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 martie 2017.
Incheiere suspendare din 14.03.2017T. 14.03.2017, in vederea solutionarii cererii de recuzare a expertului, care se va cita pentru termenul urmator.
Incheiere de sedinta din 28.02.2017Amână judecarea cauzei la data de 28.02.2017.
Incheiere de sedinta din 31.01.2017T. 31.01.2017 in vederea comunicarii expertului a obiectiunilor stabilite.
Incheiere de sedinta din 13.12.2016T. 13.12.2016, in vederea comunicarii partilor a raportului de expertiza depus
Incheiere de sedinta din 15.11.2016T. 15.11.2016, in vederea administrarii probatoriuliului incuviintat.
Incheiere de sedinta din 18.10.2016T: 18.10.2016, in vederea administrarii probatoriului incuviintat.
Incheiere de sedinta din 06.09.2016T. 06.09.2016, in vederea administrarii probatoriului incuviintat.
Incheiere de sedinta din 28.06.2016T: 28.06.2016, in vederea depunerii dosarul de dauna de catre parat.
Incheiere de sedinta din 31.05.2016Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta Vermeşan Mihaela-Anela în dosarul nr. 712/325/2016 al Judecătoriei Timişoara. Scuteşte reclamanta de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 827 lei. Atrage atenţia reclamantei asupra dispoziţiilor art. 12 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 17 alin. (2), art. 19 şi art. 50 ind. 2 din O.U.G. nr. 51/2008. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08 martie 2016.
Incheiere de sedinta din 08.03.2016