B**** I***
ReclamantB**** G*******
ReclamantŞ******** S*****
PârâtÎn baza art. 406 C.pr.civ. ia act de renunţarea reclamanţilor la judecarea cauzei având ca obiect rezoluţiune contract formulată în contradictoriu cu pârâtul . În baza art. 406 C.pr.civ. ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Focşani.
Hotarare 6976/2016 din 13.09.2016Admite cererile de ajutor public judiciar formulate de petenţii. Dispune scutirea petenţilor de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1859 lei datorate în solidar de petenţii reclamanţi. Li se aduc la cunoştinţă petenţilor dispoziţiile art. 18 şi 19 din OUG nr. 51/2008 respectiv: „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale; partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume. Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia; instanţa poate dispune însă, odată cu soluţionarea cauzei, obligarea părţii care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărâre judecătorească s-a constatat că acţiunea a fost exercitată abuziv.” Se va reveni cu adresele din 10.06.2016 către reclamanţii petenţi, fără referire la taxa judiciară de timbru, dar cu menţiunea despre modul de soluţionare a cererii de ajutor public judiciar formulate. Definitivă.
Incheiere de sedinta din 06.07.2016