R*** S***** L*******
Persoana vătămatăR*** V*****
InculpatCondamnă pe inculpatul R*** V***** – la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod pen. cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 4 ani, pedeapsă ce se va executa după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Condamnă inculpatul R*** V*****, cu datele de identificare menţionate anterior, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi sancţionată de art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38 alin. 2 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care adăugă un spor obligatoriu de 4 (patru) luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, urmând ca, în final, inculpatul R*** V***** să execute o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare . În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. raportat la art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, ce se va executa conform dispoziţiilor art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. raportat art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 92 C.pen. stabileşte un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul la respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. stabileşte ca inculpatul R*** V***** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava – Centrul de Plasament „Speranţa” Suceava sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava – Servicii multifuncţionale de tip rezidenţial Suceava, Centrul de primire a copilului în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat, programul de executare al acestei activităţi urmând să fie stabilit de către Serviciul de Probatiune Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. cu referire la art. 91 alin. 4 C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului R*** V***** că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. Ia act de faptul că numitul Reuţ Silviu Florin, moştenitorul victimei R*** S***** L*******, nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul R*** V***** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare informează inculpatul R*** V***** că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 272 C.pr.pen. şi art. 274 alin. 1 teza I C.pr.pen obligă inculpatul R*** V***** la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p. onorariul apărătorului din oficiu, Grozavu Mircea, conform delega?iei avocaţiale nr. 2315/15.09.2016, în cuantum de 520 de lei (260 de lei din cursul camerei preliminare iar 260 de lei din cursul judecăţii), rămâne în sarcina statului, fiind avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justi?iei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.03.2017.
Hotarare 112/2017 din 28.03.2017Amână pronunţarea la data de 28.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2017Termenul a fost preschimbat la data de 3.03.2017, ora 09,00
Fixează termen pentru deliberare şi pronun?are la data de 17.03.2017. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 03.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2017Ia act că a fost aprobată desfiinţarea, începând cu data de 01.02.2017, a completurilor penale C 20, CCP 20 şi CDL 20. Trimite dosarul nr. 7137/314/2016 al Judecătoriei Suceava, ca urmare a repartizării aleatorii, la completul C6, termen de judecată stabilit la data de 08.03.2017, dată pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.02.2017.
Incheiere de sedinta din 06.02.2017Admite cererea formulată de inculpatul R*** V*****, prin apărător, de acordare termen pentru depunerea de înscrisuri în circumstanţiere. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 06.02.2017 pentru când inculpatul R*** V***** primeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.10.2016.
Incheiere de sedinta din 11.01.2017