I**** P* I***
Inculpat ApelantÎn baza prevederilor art. 421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală, admite apelul declarat de către inculpatul Iacob Ioan împotriva sentin?ei penale nr. 121, pronun?ată la data de 27.10.2016 de către Judecătoria Hârlău, pe care o desfiin?ează, în parte, Rejudecând cauza, Înlătură din sentinţa apelată dispozi?ia privind recalificarea în drept a faptei pentru care inculpatul Iacob Ioan a fost trimis în judecată. Condamna pe inculpatul Iacob Ioan, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere prev. de art. 335 alin.2 Cod penal, cu aplic.art. 44 alni.1)Cod penal si art. 5 alin. 1 C.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.proc.pen. În baza art. 83 alin. 1 din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, revoca suspendarea condiţionata a executarii pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penala nr. 86/14.03.2011 pronunţata de Judecatoria Paşcani în dosarul nr. 642/866/2011, ramasa definitiva prin nerecurare, şi dispune ca inculpatul sa execute în întregime aceasta pedeapsa de 8 luni închisoare, la care se adauga şi pedeapsa cu închisoarea de 4 luni aplicata în cauză. Inculpatul va executa în total o pedeapsa finală de 1 an închisoare cu executare efectivă în regim de detenţie. Înlătură dispozi?iile privind aplicare faţă de inculpat a pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b din Vechiul C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei penale apelate. În temeiul prevederilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Hotarare 60/2017 din 02.02.2017Stabileşte termen de pronunţare la data de 2.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2017Acordă termen la data de 23.01.2017 pentru ca inculpatul să-şi angajeze avocat.
Incheiere de sedinta din 12.12.2016