C**** E******* S**
CreditorL******* C*********
DebitorAdmite cererea formulată de executorul judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan din cadrul BIROULUI EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DOMINTE ŞI ASOCIAŢII,. Încuviinţează executarea silită a debitorului L******* C*********, , în temeiul titlului executoriu constând în contract de credit nr. 975412 din 16.09.2010 emis de RALFI IFN SA, pentru recuperarea sumei de 3.542,21 reprezentând debit principal. Autorizează creditoarea C**** E******* S** prin reprezentant convenţional SCA Sioufas şi Colaboratorii, să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Definitivă. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 11.10.2016. "Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul: contract de credit pentru consum nr. 975412 din 16.09.2010, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita din 11.10.2016