V****** M****
ReclamantP******* C****** B*****
PârâtC******** L**** A* C****** B*****
PârâtU** B***** P*** P*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei comunei Beceni şi a Consiliului Local Beceni. Respinge cererea formulată în contradictoriu cu aceste pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală activă. Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect „obligaţia de a face” formulată de reclamanta V****** M**** în contradictoriu cu pârâta Unitatea Adminstrativ Teritorială reprezentată prin Primar, ca neîntemeiată. Respinge capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Buzău. Pronunţată astăzi, 23.02.2017.
Hotarare 1290/2017 din 23.02.2017Amână pronun?area cauzei la data de 23.02.2017 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei. Pronun?ată in ?edin?ă publică astăzi, 16.02.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.02.2017Amână pronun?area cauzei la data de 16.02.2017 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei. Pronun?ată in ?edin?ă publică astăzi, 09.02.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2017În vederea îndeplinirii obligatiilor stabilite de instantă
Incheiere de sedinta din 15.12.2016În baza Hot. nr. 3/28.09.2016 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Buzău, potrivit căreia începând cu data de 03.10.2016, fiind în protest faţă de nesoluţionarea problemelor semnalate în „Memorandumul privind Justiţia”, judecătorii acestei instanţe vor participa la şedinţele de judecată, însă vor soluţiona numai cererile cu caracter urgent, acordă termen la data de 15.12.2016
Incheiere de sedinta din 20.10.2016